Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv în dosarul bărbatului care i-a sechestrat și ucis pe muncitorii care îi renovau fostul apartament din Onești.
Prima sentință în dosar a fost pronunțată în dosar în octombrie anul trecut, pensionarul acuzat de omor calificat fiind condamnat la un total de 37 de ani și 4 luni de închisoare. Însă, cum legea prevede un maxim de ani de închisoare, sentința acestuia a fost stabilită conform prevederilor, la 30 de ani de detenție.
Totodată, condamnată a fost și soția acestuia, la 12 ani închisoare, pentru complicitate la lipsire de libertate, pe considerentul că a știut de la început planul inculpatului, ba chiar l-a ajutat să îl realizeze.
A urmat apelul, soluționat astăzi: „Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții inculpați MOROȘAN AURELEA și MOROȘAN GHEORGHE împotriva sentinţei penale nr. 236/D/07.10.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1632/110/2021. Deduce în continuare arestul preventiv de la data de 07.10.2022 la zi. Obligă fiecare apelant la plata sumei de 1 000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”.
Fapta a fost comisă chiar pe 1 martie 2021, când inculpatul, care a auzit că în fostul său apartament se făcea renovare, s-a gândit că poate merge să sechestreze muncitorii pentru a încerca o negociere care ar fi putut să ducă la recâștigarea imobilului. Bărbatul și-a pus în aplicare planul, a ajuns la apartamentul din Onești și i-a legat pe cei doi muncitori sub ameninţarea cuţitului cu câte un colier de plastic, a încuiat uşa cu cheile găsite în yală şi a blocat-o cu o scară metalică, însă lucrurile au scăpat complet de sub control.
„La ora 17:00, după mai bine de 5 ore în care i-a lipsit de libertate în mod ilegal pe (…), timp în care a ameninţat continuu că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite solicitările, ca urmare a unui gest de apărare realizat de victima (…), care l-a lovit pe inculpat cu piciorul în zona membrelor inferioare, în timp ce se aflau în continuare în balconul apartamentului, s-a întors brusc spre (…) şi l-a lovit cu acel cuţit avut asupra sa în zona corpului, continuând să îi aplice mai multe lovituri de cuţit în diferite zone în timp ce victima era căzută la podea în sufrageria apartamentului, după care inculpatul a mers în camera în care se refugiase victima (…) şi cu aceeaşi brutalitate şi lipsă de empatie i-a aplicat şi acestuia multiple lovituri de cuţit, cauzându-le victimelor leziuni ce au condus la deces;
La data de 01.03.2021, după ce i-a lipsit de libertate în mod ilegal pe (…) în interiorul apartamentului, a condus victimele într-unul din balcoanele locuinţei pentru a fi văzute de public şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentului, având asupra sa cuţitul şi ameninţând continuu că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt satisfăcute solicitările, iar la ora 17:00 inculpatul şi-a adus la îndeplinirile ameninţările cu moartea şi a început să atace cele două victime cu acel cuţit avut asupra sa, tipetele de disperare şi de agonie ale victimelor fiind auzite de cei prezenţi la faţa locului, de persoanele adunate pe străzile învecinate (fiind surprinse în înregistrări audio video existente la dosar), acţiunile inculpatului tulburând ordinea şi liniştea publică”, se arăta în rechizitoriu.