Vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu susține competiția pentru șefia Partidului Național Liberal, mai mult, a dat de înțeles că în cazul unei candidaturi a premierului Cîțu acesta are parte de suportul fostului lider al PNL. Mai mult, apreciază „temporizarea” pe care Florin Cîțu și-a pus-o în privința alegerilor din interiorul partidului, punând pe primul plan guvernarea în perioada de pandemie.

„Am fost acolo, nu mai doresc. A fost o perioadă foarte grea. Întotdeauna, fiecare președinte își găsește justificări, în mandatul său, și pentru bune și pentru rele. Am avut un mandat, împreună cu co-președintele Vasile Blaga (n.r. – PD), care a presupus fuziunea celor două partide. Vă aduc aminte că era sânge pe pereți în interiorul partidului. Fuziunea dintre două partide este o misiune cu costuri enorme, cu energii consumate și am reuțit. După doi ani de zile am reușit să avem un partid unic, care să uite de fostul PD, de fostul PNL. Deja suntem într-o logică a unui singur partid de ceva vreme. Nu! Ca să vă răspund clar, să nu existe vreun coleg care să interpreteze vreo virgulă. Nu voi candida la președinția partidului. Ca fost președinte sunt de drept membru în Biroul Politic Național”, a declarat Alina Gorghiu, în emisiunea Insider Politic, de la Prima TV.

Guvernarea înaintea Congresului

În ceea ce privește posibila candidatură a lui Florin Cîțu, senatorul Alina Gorghiu consideră că decizia îi aparține „în totalitate” premierului. În același timp, liberala a apreciat faptul că premierul Cîțu se preocupă foarte mult de Guvern și de ceea ce se întâmplă cu România în perioadă de pandemie, și mai puțin de Congresul PNL, un eveniment care nu are stabilită încă o dată.

„Dacă întrebați un om, care are carnet de partid din 2002, v-aș spune că întotdeauna au fost interesante competițiile din interiorul Partidului Național Liberal. Mă aștept să fie competiție. Vă spun că întotdeauna în interiorul PNL, la Congres, a fost o competiție de proiecte politice. Sigur, va fi o echipă credibilă, care să construiască mesajul pentru 2024. Avem mulți lideri care pot regăsi în viitoarea conducere a PNL, încercat anul trecut, când am fost singurii care ne-am asumat guvernarea”, a mai spus Alina Gorghiu, la Insider Politic.

Totodată, Alina Gorghiu a precizat că este mulțumită că cei care anul trecut „au stat pe margine”, azi și-au asumat participarea la guvernare, iar alegerea lui Cîțu ca premier  a fost cea mai bună alegere pe care putea să o facă cei din coaliție.

Barna exclude orice negociere cu PAUR

Articolul precedentViitori eroi: doi căței au ajuns în echipa Salvamont România și vor deveni câini de salvare
Articolul următorGermania, libertate celor imunizați anti-Covid