ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a declarat, la Antena 3, că este nemulțumit de restricțiile impuse de autorități pentru Slujba de Înviere, ce ar trebui să se termine la ora 2.00, în contextul în care în această perioadă circulația pe timp de noapte este interzisă în intervalul 22.00-05.00.
„Ora 2.00 mi se pare o restricție nejustificată, nelogică. Nu se compară sljba ortodoxă care are o lungime doesebită, iar această restricție este o rănire a sufletului credincioșilor la cea mai mare sărbătoare. Cum să fie până la ora 02.00? Nu se poate. Nici Liturghia nu o putem face în două ore. Acest atac la adresa sufletului nostru creștin nu trebuie să se producă, e nefiresc.
Nădăjduiesc că până la 05.00 dimineața. Cum să restricționăm cea mai mare sărbătoare, să îi punem ore? Nu putem să tăiem slujba, avem canoane, acestea sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi restricționat. Orice, până la Dumnezeu. Cu Dumnezeu nu negociem”, a declarat ÎPS Teodosie, la Antena 3.
„Vă rugăm să ne lăsați Paștele liber”
„Imposibil. Și cine o să ne alunge? Nu cred așa ceva. Suntem sub ocupație? Nu e nicio logică. Respectăm regulile sanitare dar nu există o acțiune a virușilor de la ora 02.00 mai accentuată. Trebuie să fim logici în ceea ce facem. De ce să ni se pună sabia? Vă rugăm să ne lăsați Paștele liber și sufletele libere să-și manifeste religiozitatea”, a mai declarat ÎPS Teodosie.
Paște cu repetiție, la Constanța
Reamintim că anul trecut, România s-a aflart în stare de urgență (și) în perioada Paștelui, iar credincioșilor le-a fost interzis accesul în biserici, pe baza unor ordonanțe militare. Și totuși, Arhiepiscopia Tomisului a făcut o Slujbă de Înviere, în noaptea de 26 spre 27 mai, când deja se ieșise din starea de urgență, iar argumentul lui ÎPS Teodosie a fost că decizia a venit ca urmare „a dorințelor neîmplinte” ale credincioșilor de a duce lumină acasă.
„Sunt dorințe neîmplinite ale credincioșilor de a se împărtăși la Liturghia Învierii din noaptea de Paști și de a duce, la casele lor, Lumina Învierii, ca pe un drum simbolic al urcușului spre Înviere”, potrivit unui comunicat al Arhipiscopiei, de la acel moment.
Sărbătorile pascale din acest an se vor desfășura mai aproape de normalitate, credincioșii putând să participe la Slujba de Înviere, dar cu respectarea măsurilor. În urma discuțiilor dintre premierul Cîțu și reprezentanții cultelor din România s-a stabilit ca circulația persoanelor în afara locuinței să fie permisă până la ora 2.00.