Cei 13 soldaţi, alături de preşedintele Volodymyr Zelenski - Sursa foto: CNN
Cei 13 soldaţi, alături de preşedintele Volodymyr Zelenski - Sursa foto: CNN

Insula Șerpilor a fost capturată de ruși, unde toți soldații ucraineni au fost uciși.

Potrivit BBC, 13 soldați ucraineni erau pe Insula Șerpilor, în momentul atacului armatei ruse.

Insula se află la doar câteva zeci de kilometri de teritoriul României, Rusia atacând cu nava de război Moskva, un crucișător aflat în serviciul Flotei Mării Negre.

Aceștia au refuzat să se predea unei nave de război a Moscovei și, în cele din urmă, au fost uciși în urma unui bombardament

Conform declaraţiilor oferite astăzi, 25 februarie, de către președintele Ucrainei, soldaţii vor fi decorați post-mortem și numiți eroi.

De asemenea, Volodymyr Zelenski, a lăudat curajul soldaților care şi-au piedrdut viaţa.

Pe insula noastră, apărând-o până la ultima suflare, polițiștii de frontieră au murit eroic, dar nu au renunțat. Toți vor primi post-mortem titlul de Erou al Ucrainei. Memorie eternă pentru cei care și-au dat viața pentru Ucraina”, a mai spus președintele țării vecine, în cadrul unui discurs susținut vineri dimineață, în a doua zi de atac din partea Rusiei.

Zelenski: “În această dimineață ne apărăm singuri țara”

La fel ca ieri, cele mai mari puteri ale lumii privesc de la distanță. A fost convinsă Rusia de sancțiunile de ieri? Auzim în ceruri și vedem pe pământ că nu a fost suficient”, a mai adăugat preşedintele Ucrainei.

Este a doua zi de război în Ucraina. Forțele ruse au intrat în districtul Obolon din Kiev, unde armata ucraineană se luptă, în prezent, cu ele, relatează presă ucraineană.

Ministerul Apărării al Ucrainei le cere locuitorilor să nu părăsească casa. Districtul este la aproximativ 10 km de centrul Kievului.

Articolul precedentLudovic Orban susține că Putin vrea să distrugă unitatea europeană
Articolul următorBrașov se mobilizează pentru a întinde o mână de ajutor refugiaților ucraineni  
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time