Autorităţile trebuie să iniţieze demersurile legislative astfel încât refugiații ucraineni să fie exceptați de la măsura carantinării şi a completării formularului electronic, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a declarat că a discutat cu directorii direcţiilor de sănătate publică şi cu prefecţii judeţelor din zona de graniţă a Ucrainei pentru a găsi o soluţie de testare a unui eventual val de refugiaţi. De asemenea, s-a discutat și despre acordarea asistenţei medicale.

„Am avut după întâlnirea de dimineaţă, cea organizată de prim-ministrul Ciucă, o discuţie cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică şi cu prefecţii judeţelor care se găsesc în zona de graniţă a Ucrainei, în judeţele care se învecinează cu această regiune, pentru că un eventual val de refugiaţi trebuie să găsească şi un răspuns din punct de vedere al asigurării condiţiilor de asistenţă medicală, pe de o parte, şi pe de altă parte din punct de vedere al sănătăţii publice, pentru că vin dintr-o ţară unde sunt diverse probleme.

Trebuie să găsim o soluţie, să-i testăm, să-i vaccinăm, dacă este cazul. Şi, bineînţeles, trebuie să iniţiem şi demersurile legislative care să excepteze această categorie de persoane de la măsurile legate de carantină şi de completarea acelui formular electronic“, a declarat Alexandru Rafila.

La nivelul direcțiilor de sănătate publică sunt suficiente teste rapide care vor fi trimise rapid în teritoriu, a mai declarat Alexandru Rafila. Ministrul Sănătăţii a mai precizat că trebuie alocate resursele pentru ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să organizeze facilităţile de cazare pentru refugiaţi.

Se face inventarierea capacităţilor de cazare din zona apropiată graniţei cu Ucraina

El a precizat că există o inventariere a capacităţilor de cazare din zona limitrofă sau din zona apropiată graniţei cu Ucraina. Potrivit ministrului Rafila, se vor organiza, inclusiv de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, facilităţi care să poată asigura cazarea persoanelor care vin din Ucraina.

De asemenea, sunt facilităţi hoteliere care au fost deja inventariate atunci când a fost vorba despre carantinarea unui număr mare de persoane, în primele valuri ale pandemiei. Judeţele implicate în această acţiune sunt Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Galaţi, Vaslui şi Tulcea.

Ministrul Alexandru Rafila: Îmi doresc să avem sărbătorile de Paşte fără restricţii în România

Articolul precedentNicuşor Dan, somat să găsească resurse umane și materiale pentru eventualii refugiaţi
Articolul următorAproape 100.000 de cetățeni ucraineni și-au părăsit locuințele, după invazia Rusiei