Sursa foto: Adevarul

În urma unui atac asupra unității militare din orașul Podolsk, regiunea Odesa, ce a avut loc joi, 18 persoane au fost ucise, iar printre aceștia s-a aflat și un tânăr român în vârstă de doar 32 de ani.

În urma intervențiilor, șase persoane au fost scoase de sub dărâmături și au fost internate de urgență în spitalul orașului Podolsk.

Mătușa tânărului român a postat un mesaj emoționat pe o rețea de socializare prin care a anunțat că nepotul ei a fost ucis în bombardamentul unității de radiotehnică militară 0173 din Podolsk.

Războiul dintre Ucraina și Rusia continuă. Mii de persoane au ales să fugă din calea conflictului

„Nepotul nostru Andrei a murit în bombardamentul absurd al unității de radiotehnică militară 0173 din Podolsk, regiunea Odesa. Ar mai fi dorit să trăiască… A lăsat în urmă o fetiță de numai 4 ani și o soție însărcinată în 7 luni… Avea doar 32 de ani…“, a scris Liliana, mătușa tânărului, potrivit stiridiaspora.ro.

De asemenea, o româncă a trimis un mesaj pe rețelele de socializare prin care a cerut ajutor să plece din Odesa, unde se afla alături de bebelușul ei de numai 11 luni. Femeia a explicat faptul că soțul ei a obligat-o să vină în această zonă, altfel i-ar fi luat copilul. Aceasta a încercat să îl convingă să părăsească Odesa, dar soțul a ignorat spusele româncei.

Răspunsul la mesajul femeii a venit urgent, unde un tânăr a postat o imagine cu ea și fiul ei într-o mașină, pe un drum din apropiere de granița Ucrainei cu România de lsaceea.

Reamintim că după prima zi de război dintre Ucraina și Rusia și-au pierdut viața 137 de ucraineni și 400 de ruși. Armata rusă a reușit să intre în capitala Ucrainei, iar mii de ucraineni s-au alăturat Forțelor de Apărare Teritorială, hotărâți să respingă atacul trupelor trimise de Putin să cucerească Kievul. Ministrul Apărării al Ucrainei a anunțat că au fost distribuite 18.000 de pistoale-mitralieră către populație, iar muniția continuă să fie furnizată.

Citește și: Momente de groază în Ucraina: „Ne-am dat seama că va începe războiul după ce băncile au sistat plata cu cardul. Ne rugăm să scăpăm!”. Mărturii ale românilor din Ucraina

Articolul precedentPreşedintele Ucrainei face un apel disperat către Formatul București 9
Articolul următorCîțu, despre sancțiunile anunțate împotriva Rusiei: „Nu vor avea efectul aștept de noi toți”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.