Florin Cîțu (captură video)

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat, vineri, că sancțiunile pe care liderii europeni le-au anunțat nu vor afecta Rusia, precizând că țara condusă de Putin are rezerve de 650 de miliarde de dolari, jumătate din PIB-ul țării.

„Așa cum sunt sancțiunile, nu cred că Rusia are nevoie să folosească rezervele. (…) Sper să vedem și alte sancțiuni”, a spus Cîțu.

Totodată, fostul premier a vorbit că va urma să se facă o analiză a companiilor care au acționariat rusesc, pentru a vedea unde au mers banii primiți de la stat.

„Nu știm unde s-au dus acești bani. Trebuie o analiză a tot ceea ce înseamnă investiții care vin din Rusia în România. E nevoie ca toate instituțiile statului să-și facă treaba”, a mai declarat liberalul.

Cîțu vrea sancțiuni mai dure pentru Rusia

De asemenea, președintele PNL e de părere că atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite trebuie să impună sancțiuni „puțin mai dure”, după ce Putin a decis invadarea Ucrainei în urmă cu o zi.

 „E important ca Guvernul să facă o analiză de beneficii și costuri pentru noi pe termen lung, cum vrem să ne poziționăm față de Rusia”, a conchis Florin Cîțu.

Și președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, vineri, că la reuniunea extraordinară a Consiliului European au fost agreate noi sancțiuni pentru Rusia, cu costuri „masive și severe.”

Totodată, șeful statului susține că e nevoie de sancțiuni individuale și economice suplimentare și pentru Belarus.

„Am pledat, la Bruxelles, pentru atenuarea impactului negativ al acțiunilor Rusiei asupra Republicii Moldova și Georgiei, state partenere care resimt deja presiunea din partea Moscovei, accentuând importanța oferirii sprijinului financiar necesar pentru consolidarea rezilienței partenerilor”, a mai declarata Iohannis.

În mesajul postat pe o rețea de socializare, Iohannis a precizat că Europa se confruntă cu cea mai mare provocare din istoria recentă, precizând că e nevoie în continuare de o coordonare strânsă „a reacțiilor și a abordărilor cu aliații euroatlantici, în special SUA și NATO.”

Reamintim că peste 15.000 de ucraineni au intrat începând de joi în Republica Moldova, dintre care circa 3.000 au ajuns să intre în țara noastră.

Un român a fost ucis în Odesa în urma bombardamentelor rusești

Articolul precedentUn român a fost ucis în Odesa în urma bombardamentelor rusești
Articolul următorBode: „Doar împreună vom reuşi să contracarăm efectele acestui atac armat”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.