Mesajul primarului Piedone, adresat cetățenilor Sectorului 5, după 114 zile de mandat

VIDEO - Primarul Cristian Popescu Piedone le-a vorbit cetățenilor Sectorului 5 despre situația administrativă a celui mai sărac sector din Capitală, rugându-i să aibă răbdare

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 al Capitalei a intrat în direct, în urmă cu foarte puțin timp, pe pagina sa oficială de Facebook, cu scopul de a le transmite cetățenilor din sector un mesaj. La 114 zile de la preluarea mandatului, Piedone tranșează situația actuală în care se află administrația locală pe care o are în subordine, explicând că este nevoie de răbdare pentru ca fața cartierelor să se schimbe, având în vedere că timp de zece ani de zile, potrivit declarațiilor edilului, nu s-a schimbat nimic. Pentru ca lucrurile să se schimbe este nevoie de timp, întrucât se pornește de la zero, a mai spus Piedone în mesajul său. „Eu vă voi spune tot adevărul. Doar voi trebuie să mă judecați”.

„Eu sunt primarul tuturor, indiferent de culoarea politică”

„Au trecut aproape 4 luni de când am devenit primarul vostru. Mai exact, 114 zile. Vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o prin votul vostru și vă rog să aveți răbdare. Nu pot face în 3 luni ce nu au făcut alții într-un deceniu. Aici aveți toată situația financiară a Primăriei Sectorului 5”, este mesajul pe care edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, l-a atașat înregistrării live.

Dați-mi timp, apoi judecați

Cu cel mai mic buget din Capitală, Sectorul 5 se chinuie să se ridice la lumină. Iar dacă luăm în calcul datoriile pe care instituția le are, cu titlu moștenit, situația devine cu atât mai grea. Primarul a garantat transparență, pentru ca oamenii să înțeleagă situația reală, adică motivul pentru care schimbările nu se pot întâmpla peste noapte. „Vin facturi din 2017, 2018, oameni buni!”, a mai spus acesta, amintind și de situația dramatică a Economatului, o adevărată gaură neagră a administrației locale. În plus, Primăria Sectorului 5 se confruntă, în acest moment, cu procese pierdute definitiv.

Cristian Popescu Piedone: „Gata cu politica în Sectorul 5”

Nu sunt cel care să fugă de responsabilitate. Nu mă ascund. Avem timp de lupte la final de mandat.

Cristian Popescu Piedone

În mesajul său, edilul a subliniat necesitatea renunțării la culoarea politică, adăugând că sectorul nu-și mai permite încă patru ani de lupte politice, fiind nevoie de unitate între reprezentanții tuturor partidelor politice din cadrul administrației Sectorului 5. Piedone a mai spus că nu va pune „frână” niciunui proiect bun pentru sector, indiferent ce partid ar fi inițiatorul acestuia. Cu toate astea, îi va taxa pe toți cei care se vor opune dezvoltării Sectorului 5, amintindu-le locuitorilor că ședințele de consiliu local sunt publice, astfel că oricine poate vedea cine face treabă și cine nu. „Nu mai avem timp de bătălii politice”.

În finalul mesajului său, edilul a promis că va mai intra live pentru a interacționa cu cetățenii, impulsionându-i pe aceștia să lase comentarii și garantând că va ține cont de sugestiile acestora.

Piedone vs. Nicușor: nemulțumirea se transformă în război

Articolul precedentFăgădău, prietenul italienilor, „groparul” constănțenilor. Primăria Constanța moștenește datorii colosale
Articolul următorPNL nu votează regulamentul parcărilor propus de primarul Constanței