Ceea ce a început ca o simplă nemulțumire, are toate șansele să se transforme într-un război în toată regula. Dacă în cursul zilei de ieri, edilul Piedone demonta, punct cu punct Referatul de Specialitate al Primarului General al Municipiului București, Nicușor Dan, referitor la anularea Planului Urbanistic Zonal al Sectorului 5, astăzi disputa se mută un nivel mai sus, întrucât primarul general pare să dea dovadă de lipsă de maleabilitate și de înțelegere față de primarii de sector, cei care, cel mai probabil știu mai bine ce se află „în curtea lor” și mai ales cum ar trebui gospodărită acea curte. Iar dacă vorbim despre un primar ca Piedone, cu multă experiență într-ale administrației locale, balanța dreptății tinde să se încline înspre experiența acumulată și nu înspre excentricitatea unui primar abia intrat în funcție și lipsit de experiență. Pentru susținerea celor scrise anterior, amintim că edilul Cristian Popescu Piedone, actualmente primar al Sectorului 5, a fost primar și în Sectorul 4, iar înainte de asta a ocupat funcție de consilier general.

„Lăsați Capitala să se dezvolte”

„Eu sunt primar în acest sector de trei luni de zile. Bugetul Sectorului 5 este cel mai mic din București. Am să vă vorbesc în detaliu, dacă îmi permiteți, despre acest spațiu verde, imaginar, de altfel, raportat de domnul primar general. Și pot spune că acest calcul de spațiu verde pe cap de locuitor pornește de la un adevăr. Este prevăzut de legea 24/2007, însă continuă cu o încadrare falsă, legea se referă la nivel de municipiu, nu la nivel de PUZ. Nimic nu-l împiedică pe actualul primar general să propună spre aprobare o documentație de urbanism de rang superior, care să corecteze eventualele erori, cum spune domnia sa. E mai interesant pentru un primar general să aibă în pixul lui reglementări, ca toți să vină cu mâna întinsă la mila domniei sale. Nu am să critic acest lucru.”, a declarat primarul Cristian Popescu Piedone, într-o intervenție telefonică, la Digi24.

Mai mult decât atât, legat de spațiile verzi, conform datelor care, potrivit declarațiilor primarului Sectorului 5, sunt publice, în realitate, dacă Nicușor Dan ar renunța la pretenția sa, ar crea efectul dorit de toată lume, și anume sporirea suprafeței de spațiu verde/pe cap de locuitor.

Piedone vrea o dezbatere cu primarul general

Piedone a vorbit, de asemenea, despre aberația așa-ziselor spații verzi existente, în incinta cărora nu ar exista niciun copac, ci doar ambrozie, plantă care crează alergii severe.

„Închei prin a vă spune prin ce este afectat bugetul celui mai sărac sector (nr. Sectorul 5). Investiții publice realizate în Sectorul 5 cu actualul PUZ: aproximativ 20 milioane euro, investiții publice în curs de derulare din bugetul local sau din fonduri bancare.”, a continuat Piedone.

În încheierea intervenției telefonice, edilul Sectorului 5 a mai spus că i se pare normal ca înaintea luării unei decizii să aibă loc o dezbatere, în care să se tranșeze toate aceste probleme, pentru ca mai apoi să se ia cea mai bună decizie pentru toată lumea. „Avem și noi responsabilitățile noastre în primării. Și noi suntem aleși. Nu putem compara Sectorul 5 cu Sectorul 1”, a concluzionat Cristian Popescu Piedone.

Piedone demontează Referatul de Specialitate al lui Nicușor Dan: problemele diferite au nevoie de rezolvări diferite

Articolul precedentPreședintele PNL Neamț nu comentează dosarul său penal, dar e nevinovat
Articolul următorJandarmii spun că polițiștii care protestau azi au încălcat „zona delimitată”