Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de tip cod galben și portocaliu pentru regiunile sudice și sud-estice, cu prognoza de precipitații semnificative cantitativ, care ar putea atinge sau depăși 40…50 litri/mp pe arii restrânse, însoțite de intensificări ale vântului, cu rafale de 75…85 km/h, și viscol.

În consecință, RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență la nivelul întregii societăți începând de astăzi, 24 noiembrie 2023, de la ora 16:00, până luni, 27 noiembrie 2023, ora 08:00.

În municipiul Constanța, sunt pregătite să intervină 12 formații de lucru, iar în restul județului, altele 9, pe parcursul întregii perioade menționate

În întreaga arie de operare, mai multe echipe de intervenție echipate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru rezolvarea situațiilor specifice care pot apărea în funcționarea sistemelor operate la nivelul localităților deservite.

Singurele probleme care pot apărea în funcționarea acestora, care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt)”, au declarat reprezentanții societății RAJA.

În aceste condiții, societatea îi roagă pe toți abonații să dea dovadă de înțelegere.

RAJA SA va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite pe rețeaua  de furnizare a energiei electrice

Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe la nivelul sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societății, la numărul de telefon 0241.924,  tasta 3, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt.

Articolul precedentGuvernul promite peste 13 miliarde de lei din Fondul de rezervă pentru educaţie, sănătate și asistenţă socială
Articolul următorEx-premierul Cîțu și foștii miniștrii ai Sănătății Voiculescu și Mihăilă, sub lupa DNA pentru achizițiile de vaccinuri în pandemie
Jurnalist full-time / Pesimist part-time