Dacian Cioloș (captură video)

Liderul Uniunii Salvați România (USR), Dacian Cioloș, îl acuză pe Florin Cîțu că nu a avut în plan niciodată refacerea coaliției de guvernare, după ce guvernul pe care l-a condus a fost demis. De asemenea, el e de părere că PNL și PSD au început să își împartă funcțiile, imediat după ce președintele liberal a anunțat că există discuții cu social-democrații.

Invitat la o emisiune la Digi24, Dacian Cioloș a susținut că refacerea coaliției ar fi fost singura variantă pentru România, dar cu un alt premier. „Noi am fost dispuşi să refacem coaliţia, ceea ce ne duce la presupunerea că soluţia asta era pregătită şi anticipată. Vă spun că a fost foarte clar domnul general Ciucă, că nu are mandat de a reface coaliţia PNL-USR”, a spus Cioloş, la Digi24.

Dacian Cioloș: „Florin Cîțu nu știe să lucreze în echipă”

De asemenea, liderul USR a precizat că Florin Cîțu și-a dorit să rămână premier și după moțiunea de cenzură prin care guvernul său a fost demis. „Cred că toată lumea a înţeles, mai puţin Cîţu, dar tot nu i-a ieşit, nici cu PSD şi a aruncat PNL-ul în braţele PSD-ului”, a spus Cioloș.

Mai mult, președintele USR a adăugat că președintele Klaus Iohannis a „nășit” înțelegerea dintre PSD și PNL. Totodată, Cioloș crede că partidul său va reveni la guvernare și a anunțat că va face un guvern din umbră. „Vom avea o echipă de guvern din umbră, vom avea cel puţin doi colegi pe fiecare portofoliu, domeniu”, a afirmat Cioloş, precizând că România ar putea funcţiona şi cu un Guvern cu 12 ministere, relateză sursa citată.

Dacian Cioloș a criticat aspru „monstruoasa alianță PNL-PSD-UDMR”, după ce Florin Cîțu a fost numit președintele Senatului. Mai mult, el e de părere că noua coaliție va guverna „prin forță” și fără respect pentru „reguli și meritocrație”.

 „Dincolo de faptul că revocarea forțează Constituția. Ea este și o avanpremieră la modul în care noua majoritate va acționa: în forță, fără respect pentru reguli și meritocrație”, a scris Dacian Cioloș pe pagina sa oficială de Facebook.

Dacian Cioloș, despre revocarea Ancăi Dragu: „O avanpremieră fără respect pentru reguli”

Articolul precedentTensiuni în comisia în care a fost audiat Sorin Grindeanu
Articolul următorUn avocat din Iași, dar și un notar, anchetați de DIICOT într-un dosar cu un prejudiciu de 2.500.000 euro
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.