Captură video The Guardian
Captură video The Guardian

Ieri, 23 octombrie, membrii unui grup ecologist german au aruncat piure de cartofi pe un tablou semnat de Claude Monet.

Celebra pictură a fost expusă într-un muzeu din Potsdam.

La nouă zile după ce Just Stop Oil a stropit cu supă de roșii o pictură aparținând lui Vincent van Gogh la National Gallery din Londra, doi activiști de la Generația Letzte (Ultima generație) au intrat în Muzeul Barberini și au încercat să distrugă tabloul Les Meules ale lui Monet, transmite publicația britanică The Guardian.

Protestatarii au spus că gestul a fost conceput ca un semnal de alarmă în fața unei catastrofe climatice

Oamenii mor de foame, oamenii îngheată în case. Traversăm o catastrofă climatică și vă sperie supa de roșii sau piureul de cartofi pe un tablou? Știi de ce mi-e mie frică? Mi-e teamă pentru că știința ne spune că nu ne vom putea hrăni familiile în 2050. Este nevoie de piure de cartofi pe un tablou pentru ca vocea mea să fie auzită? Acest tablou nu va valora nimic dacă va trebui să ne luptăm pentru mâncare. Când vom începe să ascultăm?”, a spus unul dintre activiști într-un videoclip postat pe Twitter de Generația Letzte.

Un purtător de cuvânt al muzeului a spus că pictura lui Claude Monet a fost protejată de sticlă

De asemenea, reprezentanții muzeului au precizat că tabloul nu pare să fi fost deteriorat.

Anul trecut, membrii generației Letzte au organizat o grevă a foamei în fața clădirii Reichstag din Berlin pentru a protesta împotriva lipsei de acțiune politică din cauza urgenței climatice.

Grupul, care acuză guvernul german că ignoră toate avertismentele și că a adus țara ”la marginea prăpastiei”, spune că face parte din ultima generație care poate împiedica prăbușirea societății.

Articolul precedentCadavrul unei fete de 21 de ani a fost descoperit pe un câmp din Teleorman
Articolul următorA fost deschisă Ferma Animalelor din Sibiu, un proiect destinat copiilor  
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time