La numai o săptămână de când Garda Forestieră Suceava anunța că „nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică”, aceeași instituție a desoperit fapte ilegale pe raza Ocolului Silvic Dealu Negru, în zona în care pe 16 septembrie un activist de mediu și doi jurnaliști au fost agresați de un grup de 20 de persoane, în timp ce realizau un film documentar privind defrișările ilegale din zonă.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, faptele ilegale au fost sesizate de jurnalistul Recorder, Alex Nedea, care a adunat probe și a intrat în pădurile din Ocolul Slvic menționat. „Am adunat probe și am intrat în pădurile lor ca să găsim răspunsul. Și l-am aflat rapid. O mostră o aveți în fotografia de mai jos făcută cu un molid perfect sănătos proaspăt tăiat cu un document emis de silvicultori pentru arbori uscați. În următoarele săptămâni vom continua documentarea (luându-ne toate măsurile de precauție necesare) și vă vom prezenta la Recorder ce se întâmplă la ocolul agresorilor”, a scris Alex Nedea pe pagina sa de Facebook.
„Ca urmare a unei sesizări a jurnalistului Alex Nedea de la publicația Recorder, în zona localităților Panaci și Dârmoxa din județul Suceava, în data de 23 septembrie, delegați ai Gărzii Forestiere Suceava, împreună cu personal din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava și delegați ai ocolului silvic Dealu Negru, s-au deplasat în teren în vederea verificării aspectelor sesizate. În una din locațiile verificate, situată în zona Dârmoxa, într-o suprafață de fond forestier proprietate privată aparținând unei persoane fizice și administrată de către ocolul silvic Dealu Negru, a fost identificata o exploatare de produse accidentale”, au transmis reprezentanții Ministerului Mediului.
De asemenea, aceștia au precizat că deși actul de punere în valoare prevedea recoltarea arborilor din categoria produselor accidentale (lemnul arborilor rupți sau doborâți de fenomene naturale deosebite), „în teren au fost identificate un număr de 14 cioate provenite de la arbori verzi, care nu respectă natura produselor accidentale. În aceeași zonă a fost identificat și un arbore pe picior care, deși era pus în valoare ca produs accidental, nu întrunea această condiție”. Totodată, materialele lemnoase rezultate în urma acestor tăieri, cu un volum total de 21 metri cubi, au fost confiscate.
În urma constatărilor de la fața locului, Garda Forestieră Suceava va formula o sesizare penală cu privire la folosirea, contrar dispozițiilor legale, a dispozitivului de marcat și fals intelectual.