Secretarul de Stat în MA, Raed Arafat a precizat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu a dat nicio derogare pentru organizarea Congresului PNL, care este suspectat de social democrați și de cei de la AUR ca fiind ilegal.
„Îmi pare rău, nu s-a dat nicio derogare. Nu s-au dat derogări, am fost întrebați, am răspuns în baza legii. Legea, adică Hotărârile de Guvern existente, prevăd situația organizațiilor care organizează întâlniri statuare. Răspunsul vine de la Hotărârile de Guvern pe care le avem. Nu s-au dat derogări și noi nu dăm avize. Noi doar explicăm legea dacă suntem întrebați și subliniem care sunt măsurile obligatorii care trebuie să fie luate ca și metri pătrați, ca și distanțare, certificat verde și așa mai departe. Deci asta noi am făcut, nu s-au dat derogări”, a declarat șeful DSU.
Congresul PNL va avea loc mâine, 25 septembrie, începând cu ora 11.00, la Romexpo și sunt așteptați 5.000 de persoane din toată țara.
De altfel, liberalii au precizat că toți participații vor prezenta certificatul verde, documentul care atestă vaccinarea împotriva Covid, testul negativ Covid sau trecerea prin boală.
Atât PSD, cât și AUR îi acuză pe cei din PNL că organizează ilegal Congresul, un eveniment de amploare, în contextul în care Bucureștiul se află în scenariul roșu ca urmare a creșterii alarmante a numărului de cazuri de infectare cu Covid. De altfel, social democrații au făcut sesizări la șapte instituții publice, cu privire la pregătirile PNL ale Congresului, „în vederea săvârşirii unei infracţiuni deosebit de grave care pune în pericol sănătatea publică din Bucureşti şi din întreaga ţară”, mai mult, că organizarea acestui eveniment „capătă aspectul infracțiunii sancționate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor”, potrivit unui comunicat al PSD.