Claudiu Năsui s-a apucat de curățenie în minister: „Din companiile noastre au făcut companiile lor”

„Atâta timp cât compania nu este privatizată, administratorul special ia un salariu frumos, în unele cazuri de până la 19.000 lei pe lună”, a spus ministrul Economiei, anunțând că va elimina „găurile negre” din buget, prin desființarea anumitor posturi

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat că va face demersurile necesare pentru a desființa sinecurile administratorilor pentru privatizare, din companiile de stat. „Ce sunt administratorii „speciali”? O găselniță a guvernului Năstase prin care a creat sinecuri bine plătite pentru activul de partid. Pe hârtie, administratorii speciali pregăteau companiile de stat pentru privatizare. În realitate, de ani de zile România n-a mai privatizat nimic. Din 2002 acești așa-zis administratori tot pregătesc privatizări și se vede cât de bine au făcut-o după halul în care au ajuns cele mai multe companii de stat”, a scris ministrul, pe pagina sa de socializare.

Claudiu Năsui: „Legea care a creat sinecurile acestea se numea pentru instituirea unor măsuri pentru accelerarea privatizării companiilor de stat

Ministrul Năsui a explicat că, având în vedere că, după 20 de ani, companiile nu sunt privatizate, și nici privatizabile nu mai sunt, nu are de ales și trebuie să desființeze posturile de administrator special. „Din companiile „noastre” au făcut companiile „lor” și le-au transformat în găuri negre prin care au sifonat bani două decenii întregi. Cum fac asta? Păi atâta timp cât compania nu este privatizată, administratorul special ia un salariu frumos, în unele cazuri de până la 19.000 lei pe lună. An de an, guvernare de guvernare”, a mai spus ministrul USR PLUS.

Companiile respective sunt abonate la banul public, anunță ministrul: „Companiile s-au îndatorat în neștire sub administrarea „specială”, apoi datoriile au fost șterse periodic. Regimul administrării „speciale” prevede chiar și suspendarea executărilor silite ale ANAF. Un privilegiu la care orice antreprenor normal, poprit de fisc până și pentru câțiva lei, nu poate nici să viseze. Uniunea Europeană ne-a tot cerut să abrogăm acest regim „special”, avertizându-ne că suntem în risc de infringement. Dar statul implementează mult mai repede directivele europene când e vorba de birocrație și povară suplimentară pe economie, niciodată când înseamnă să renunțe la bani și privilegii pentru cadrele de partid”, a mai spus ministrul Economiei, Claudiu Năsui, pe Facebook.

Citește și: Codrin Ștefănescu crede că Marcel Ciolacu ar trebui să-și ceară iertare „în genunchi” de la Liviu Dragnea

Articolul precedentGabriela Firea: „Cei de la putere NU au reușit să facă nimic concret pentru redeschiderea școlilor”
Articolul următorBătaie mare pe șefia Camerei Deputaților, după ce Orban a anunțat că va renunța la funcție dacă pierde alegerile interne
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.