Sequoia
Sequoia. Sursa foto: jurnalspiritual.ro

Cei mai înalți copaci din lume sunt în pericol să fie cuprinși de flăcările care fac ravagii în statul California. Arborii Sequoia pot ajunge să trăiască peste 3.000 de ani în parcul național Yosemite, pompierii nereușind să stingă incendiul izbucnit în vecinătate, din cauza caniculei care a afectat zona situată între California şi Oregon, potrivit digi24.ro.

Incendiul, botezat „Oak Fire”, se extinde rapid, ajungând la marginea parcului național Yosemite, unde se găsesc 500 de arbori Sequoia

Copacii pot depăși 75 de metri înălțime și pot atinge o circumferință de 10 metri. Incendiul a distrus deja peste 11.500 de hectare și mai multe case, pompierii nereușind să-l controleze. „Oak Fire” a izbucnit vineri în comitatul Mariposa din California, în vecinătatea parcului naţional Yosemite şi a arborilor Sequoia. Mai multe drumuri au fost blocate, mii de oameni fiind evacuați, incendiul nefiind ținut sub control sâmbătă, deși 500 de pompieri au fost trimiși să îl lichideze. Experții au estimat că va fi nevoie probabil de o săptămână pentru a avea incendiul sub control.

Potrivit climatologului de la Universitatea California din Los Angeles, Daniel Swain, incendiul s-a extins semnificativ „în aproape toate direcţiile”, fiind alimentat de seceta extema și vegetația uscată. Mai multe persoane au postat pe reţelele sociale imagini cu un vârtej imens şi impresionant de fum gros care se ridică din pădure ca o tornadă, fiind vorba despre un fenomen periculos de nori pirocumulus ce poate alimenta incendiul.

Vestul Americii a fost cuprins de incendii de o amploare şi o intensitate mare în ultimii ani, oamenii de ştiinţă considerând că acest lucru este cauzat de schimbările climatice

„Această căldură va alimenta fenomene meteorologice violente în nordul Vestului Mijlociu, cu o ameninţare importantă de vânt distrugător, grindină mare şi câteva tornade”, a prognozat serviciul național de meteorologie. Primarul orașului Boston, Michelle Wu, a declarat „stare de urgenţă legată de căldură”, fiind deschise centre municipale unde populaţia să se răcorească.

Spania: Amenzi de sute de euro pentru rezervarea unui loc pe plajă sau spălatul cu săpun

Articolul precedent Turiștii care vin la Predeal, atrași de magneții cu fotografia lui Nicolae Ceaușescu 
Articolul următorDezvăluire șocantă a cercetătorilor britanici: Medicamentele antidepresive nu au efectul anunțat de doctori