Pastile
Pastile. Sursa foto : dcnews

Concluzie șocantă a unei echipe internaționale de cercetători coordonați de Universitatea College din Londra, care susțin că medicamentele antidepresive nu au efectul scontat în tratarea pacienților care suferă de această boală. Experții susțin că pastilele nu produc creșterea serotoninei din creier, nefiind o legătură între această substanță și depresie, potrivit ziare.com.

La nivel mondial s-au prescris milioane de pastile antidepresive, care au avut efecte secundare, deși nu au fost dovezi științifice care să certifice că pot avea efectele anunțate

Emmei Ward din Marea Britanie, i s-a spus de multe ori că suferă de ”un dezechilibru de substanțe chimice în creier”. Medicii i-au recomandat tinereri de 26 de ani  să ia antidepresive, care i-au fost prescrise de la vârsta de 15 ani, dar medicamentele nu i-au îmbunătățit starea de spirit, în schimb i-au provocat o stare emoțională neplăcută. Un nou studiu publicat pe 20 iulie 2022 în revista Nature, de cercetători de la Universitățile College, Greenwich din Londra, Marea Britanie, Sapienza din Roma, Italia și Zurih din Elveția, arată că prescrierea  milioanelor de rețete pentru antidepresive unor pacienți cum ar fi Emma Ward,nu se justifică.

Teoria ”dezechilibrului chimic”, potrivit căreia depresia este cauzată de lipsa serotoninei chimice din creier, este doar un mit.

Cercetătorii susțin că astfel, timp de mai bine de 35 de ani, companiile farmaceutice și-au justiificat vânzarea medicamentelor,  fiind pregătiti în acest scop medici din întreaga lume. Noul studiu, care a presupus 17 recenzii internaționale și 300.000 de pacienți, subminează baza de decenii de prescripții medicale a celor mai frecvente utilizate antidepresive. ”De ani de zile, oamenii au fost făcuți să creadă că depresia este cauzată de un dezechilibru chimic din creier, din cauza unei deficiențe a serotoninei chimice”, a spus Joanna Moncrieff, profesor de psihiatrie la University College din Londra. 

”Putem spune cu siguranță că, după o cantitate vastă de cercetări efectuate de-a lungul mai multor decenii, că nu există dovezi convingătoare că depresia este cauzată de anomalii ale serotoninei”, a spus experta

În Marea Britanie sunt prescrise opt medicamente antidepresive, printre care se află fluoxetina, cunoscută și sub numele de Prozac. Medicamentul este produs de gigantul farmaceutic american Eli Lilly, la începutul anilor ’70. Din 1987 până în prezent, medicamentul Prozac a fost prescris la peste 40 de milioane de pacienți din toată lumea, vânzările totale depășind 22 de miliarde de dolari.

Zeci de persoane din Marea Britanie ar putea să rămână fără permisul de conducere, după ce o femeie a dat examen în locul lor

Articolul precedentUn incendiu de amploare, izbucnit în California, amenință să distrugă cei mai înalți arbori din lume 
Articolul următorUpdate. Scandalul dintre Blue Air și conducerea ANPC ajunge pe masa procurorilor și a judecătorilor. Detalii care fac diferența, nelămurite de cei care au obligația să apere drepturile consumatorilor