Din 6 august, Italia va introduce permisul de sănătate obligatoriu

Certificatul verde, așa cum mai este el denumit, își intră în drepturi în Italia

Foto: Profimedia Images / preluare Digi24

Italia are intenția de a introduce, începând cu data de 6 august 2021, permisul obligatoriu de sănătate. Acest document le va permite cetățenilor italieni să intre în cluburi, restaurante și oricare altă incintă considerată „spațiu închis”. Decizia a fost luată joi, de guvernul condus de premierul Mario Draghi, informează Știrile PRO TV, potrivit unei știri inițiale AFP.

„Permisul de sănătate este un instrument care le permite italienilor să-şi continue activităţile cu garanţia de a nu se regăsi printre persoanele contagioase″⁣, a declarat premierul Italiei, într-o conferinţă de presă susținută la sediul Guvernului din Italia, la Palazzo Chigi, sediul guvernului din Roma.

Consiliul de miniștri din Italia a aprobat măsura

Mai mult, permisul va fi necesar tuturor celor care vor vrea să meargă la muzeu, cinematograf, teatru, evenimente sportive, târguri, congrese, concerte, și piscine. De asemenea, nici sălile de jocuri de noroc nu vor fi scutite de o astfel măsură.

Citește și: Rafturile supermarketurilor din Marea Britanie încep să se golească

Cu toate astea, nu toată clasa politică din Italia vede cu ochi buni această măsură. Spre exemplu, liderul Ligii (formațiune politică de extremă dreaptă), Matteo Salvini, a declarat că noua directivă ar reprezenta „opţiuni draconice, improvizate şi nemăsurate care îi privează pe majoritatea italienilor de dreptul la muncă şi la libertatea de mişcare″, a spus acesta, citat de sursele menționate anterior.

Din 6 august, Italia va introduce permisul de sănătate obligatoriu
Mario Draghi, premierul Italiei / foto: preluare Leonardo.it

La rândul lui, premierul Draghi a spus că „varianta Delta este ameninţătoare, deoarece se răspândeşte mai repede decât celelalte variante. Îi invit pe toţi italienii să se vaccineze şi să o facă imediat”.

Permisul „verde” va putea fi eliberat de oricine s-a vaccinat cu ambele doze, ori chiar cu una. Mai mult, acesta va putea fi descărcat inclusiv de cei care au trecut prin boală, dar și de cei care au un test negativ, efectuat în ultimele 48 de ore.

Articolul precedentCîțu pretinde că are superputeri: „Guvernarea nu are de suferit de pe urma acestei campanii”
Articolul următorIncendiu violent la un centru de încărcare butelii din Prahova
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.