Birourile permanente reunite au decis, joi, că plenul reunit al Parlamentului de luni în care urma să fie numit Fabian Gyula în funcţia de Avocat al Poporului se va amâna pentru a dată ulterioară pronunţării Curţii Constituţionale pe sesizarea formulată de PSD referitoare la revocarea lui Renate Weber de la conducerea acestei instituţii.
„Deşi iniţial era prevăzut să facem plenul luni pentru numirea Avocatului Poporului, pentru că am văzut că este programată decizia Curţii Constituţionale pentru data de 29 iunie, am decis să facem săptămâna viitoare, la o dată ulterioară pronunţării Curţii Constituţionale pe sesizarea formulată de PSD”, a afirmat, joi, după şedinţa Birourilor permanente reunite (BPR), preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Întrebat ce va face dacă CCR va amâna decizia, Orban a răspuns că într-o şedinţă a Coaliţiei se va analiza soluţia care trebuie adoptată.
Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, miercuri, cu majoritate de voturi, aviz favorabil pentru ca Fabian Gyula să ocupe funcţia de Avocatul Poporului. Fabian Gyula, propunerea celor de la UDMR, este singurul care şi-a depus candidatura pentru această funcţie.
Conducere interimară la SRTV și SRR, pentru 60 de zile
Totododată, Ludovic Orban a anunțat și faptul că în cadrul BPR ale Senatului și Camerei Deputaților i-au numit, tot astăzi, pe Ramona Săseanu şi Liviu Popescu ca directori generali interimari ai Societăţii Române de Televiziune (SRTV) şi Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) pentru o perioadă de 60 de zile.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a precizat că numirea a fost făcută pentru a asigura conducerea acestor instituţii în urma deciziei de neconstituţionalitate a Curţii Constituţionale. Parlamentarii PSD nu au participat la şedinţa de joi a BPR.
Modalitatea de numire în cadrul BPR a survenit lipsei de cvorum din şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor de miercuri.
Marți, zi decisivă pentru Cabinetul Cîțu
De asemenea, Orban a menționat că marți, 29 iunie, plenul Parlamentului se va reuni pentru dezbaterea şi supunerea la vot a moţiunii de cenzură depuse de parlamentarii PSD – România EŞUATĂ. Recordul „fantastic” al Guvernului Cîţu. Mai mult, că tot marți, este posibilă și numirea Cristinei Pocora ca președintele al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).
Conform procedurilor legale, după respingerea raportului CNA este demis de drept preşedintele, lucru care s-a întâmplat deja, iar procedura de numire a noului preşedinte a presupus o alegere între membrii CNA, alegere care a avut loc. Cristina Pocora fiind votată pentru această funcţie.
Lucian Romașcanu a prezentat, în plen, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu