Ieri vă anunțam că oamenii din conducerea Metrorex au decis să acționeze în instanță prevederile care acordă o mărire de 18% pentru angajații Metrorex, în baza Contractului Colectiv de Muncă.
Sindicatul condus de Ion Rădoi s-a opus tăierilor salariale la Metrorex
Așadar astăzi a venit și decizia Tribunalului București, spre marea nefericire a directorului general al Metrorex SA, Ştefan Paraschiv. Mai exact, instanța a respins cererea de suspendare a Contractului Colectiv de Muncă, care prevede o creştere salarială de 18%.
USLM-ul condus de Rădoi și-a motivat opoziția prin prisma faptului că aceste drepturi salariale ar fi fost acordate în mod legal către toți angajații Metrorex.
Mai mult, sindicatul a subliniat faptul că, spre deosebire de alte categorii socio-profesionale, angajații companiei nu ar fi beneficiat de muncă la domiciliu sau de zile libere suplimentare, în contextul pandemiei, angajații fiind la locul de muncă constant și fizic, pe toată durata perioadei critice.
Citește și: Metrorex se opune în instanță majorării salariale cu 18%. Sindicatul lui Rădoi „ia foc”
Ce spunea ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, cu câteva luni în urmă: „Legat de salarizare şi de personal, s-a bătut cu cărămida în piept domnul Rădoi că nu se schimbă nimic, rămâne la fel personalul, rămân la fel salariile. Asta este matematic imposibil. Contabil imposibil. Pentru că, în bugetul prevăzut, veniturile Metrorex nu acoperă plata salariilor la nivelul actual pentru angajaţii actuali. Aşa că există doar variante matematice simple: ori se acceptă de către angajaţi o renegociere şi eventual acea creştere de 18% să nu mai aibă loc sau să aibă loc în viitor, eşalonat, ori se ajunge la disponibilizări, ori mai există şi varianta a treia, care este din punctul meu de vedere, cel mai puţin fericită, dar dacă nu există înţelegere, se va ajunge acolo, şi anume insolvenţa. Iar o companie care intră în insolvenţă are libertăţi mari de a face şi concedieri, şi tăieri de salarii. Nu este un scop în sine, aceste concedieri sau tăieri de salarii, ci este vorba de sănătatea economică a unei companii, căreia îi lipsesc veniturile pentru a acoperi acele salarii”.