RFI

Un avion Ryanair ce efectua cursa Atena – Vilnius a fost interceptat în spațiul aerian belarus, de un avion de vânătoare,  sub pretextul că la bord ar fi o bombă și obligat să aterizeze pe aeroportul din Minsk. La bordul navei se afla și jurnalistul disident Roman Protasevici, iar potrivit opoziției din Belarus, scopul acestei deturnări a fost în vederea arestării jurnalistului, relatează Reuters. Protasevici se afla pe lista persoanelor căutate după protestele din stradă din 2020, în urma alegerilor prezidențale în care Lukaşenko a fost declarat câştigător, în timp ce adversarii s-au plâns de fraudă electorală.

După incidentul de duminică, liderii UE și-au exprimat revolta față de decizia guvernului din Belarus.

„Este complet inacceptabil să forţezi cursa Ryanair de la Atena la Vilnius să aterizeze la Minsk”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Toţi pasagerii trebuie să-şi poată continua imediat călătoria spre Vilnius, iar siguranţa lor garantată. Toţi cei care se fac vinovaţi de orice fel de violare a regulilor transportului internaţional trebuie să suporte consecinţele”, a declarat şefa Comisiei Europene pe Twitter.

„Considerăm guvernul Belarusului responsabil de siguranţa tuturor pasagerilor. Toţi pasagerii trebuie lăsaţi să-şi continue drumul”, a declarat Josep Borrell, înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, într-o postare publicată pe Twitter.

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda a acuzat Belarusul de „atitudine respingătoare” şi a solicitat eliberarea jurnalistului. Ministru leton de externe a declarat că acţiuunea guvernului belarus „e contrară legilor internaţionale”, iar Germania a solicitat „explicaţii imediate”.

Reacțiile României: „acțiune de piraterie aeriană fără precedent”

Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, a declarat la Digi24, că acest subiect va fi discutat la summitul UE ce va începe luni, mai mult, că deja are propuneri pentru sancționarea Belarusului. Este un semnal destul de puternic împotriva autorităților din Belarus.

„Având în vedere că mâine (n.r. – luni) este Consiliul European, probabil că șefii de stat vor discuta, noi vom face propuneri care să fie un răspuns la această acțiune de piraterie aeriană fără precedent, cred, în zilele noastre”, a afirmat Adina Vălean la Digi24.

De altfel, aceasta a precizat că o primă măsură ar putea recomandarea ca spațiul aerian al Belarusului să fie evitat, în contextul în care „Europa are 64 de zboruri pe această rută cotidiană. Urmează să vedem dacă această deschidere pe care din punct de vedere comercial Europa o are față de Belarus poate să stea în picioare în astfel de situații în care autoritățile de acolo girează astfel de acțiuni împotriva unor zboruri comerciale europene”, a declarat Adina Vălean.

Ambasadorul Belarusului la București, la apel la MAE

Ambasadorul Belarusului la București va fi convocat luni la Ministerul român de Externe, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, pentru a i se comunica, între altele, poziția României în scandalul deturnării la Minsk a unei curse aeriene internaționale la bordul căreia se afla un jurnalist belarus, care a fost arestat.

„MAE își exprimă profunda îngrijorare cu privire la demersul inadmisibil al autorităților belaruse care au forțat aterizarea la Minsk a unui avion de pasageri, care zbura pe ruta Atena-Vilnius, și îl condamnă cu fermitate. MAE consideră incidentul ca fiind unul deosebit de grav și, prin intermediul Ambasadei României la Minsk a transmis, autorităților belaruse, după forțarea aterizării la Minsk, necesitatea ca toți pasagerii avionului să își continue imediat și în siguranță călătoria.

Totodată, MAE își exprimă îngrijorarea cu privire la arestarea, în urma forțării aterizării aeronavei la Minsk, a unui jurnalist belarus aflat la bordul avionului.

De asemenea, MAE susține necesitatea demarării de urgență a unei investigații internaționale independente care să determine circumstanțele exacte în care acest incident grav s-a produs”, se arată în comunicatul MAE.

Cătălin Drulă taie „aripile” companiei Tarom

Articolul precedentPrimarul Piedone, pe scuter prin Sectorul 5
Articolul următorBăsescu atrage atenția că banii prin PNRR vor veni doar cu sacrificii salariale