După ce, în data de 16 martie, o bucată destul de mare din tavanul Pieței Rahova se prăbușea, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone dispunea o anchetă și trimitea Direcția Corpului de Control pentru investigații suplimentare. Astfel, în urma anchetei au fost descoperite nereguli cauzate, se pare, de inconștiența și inducerea deliberată în eroare a fostei conduceri Economat Sector 5 S.R.L. Mai exact, încă din luna august 2020, Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C prezenta către Economat S.R.L, un proces verbal din care ieșea la iveală calitatea îndoielnică a lucrărilor, dar și situația documentelor. În amănunt, respectiva documentație nu avea nici avize și nici autorizațiile care se cer într-o astfel de situație.

Nimănui, din vechea administrație, nu i-a păsat de lucrările „de mântuială” de la Piața Rahova

În plus, informează Primăria Sectorului 5, în comisia de recepție parțială ar fi existat doar doi semnatari, printre care și fostul architect șef și fostul director al Economat Sector 5 S.R.L. Mai mult decât atât, în urma aceluiași control s-ar mai fi fost constatat faptul că nici măcar cel responsabil de lucrări, adică constructorul, nu ar fi luat la cunoștință neregulile semnalate în raportul de expertiză autorizat.

Sistarea activității fizice în incintă, singura soluție pentru evitarea unui posibil dezastru

O bucată din tavanul Pieței Rahova a căzut, astăzi, ca rezultat al lucrărilor „de mântuială” de pe vremea lui Florea

„Primarul în funcție al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, alături de personalul specializat și acreditat din cadrul Primăriei Sectorului 5, au luat decizia legală și rațională, de a SISTA ACTIVITATEA FIZICĂ ÎN INTERIORUL PIEȚEI RAHOVA, pentru o perioadă cuprinsă între 30 și 45 de zile, timp estimat pentru finalizarea lucrărilor de amenajare, conform recomandărilor I.S.C și al expertizei efectuate de către expertul autorizat. Acest lucru este în interesul și pentru protecția cetățenilor care își fac cumpărăturile agro-alimentare în incinta Pieței Rahova, dar și al comercianților și al producătorilor care-și vând produsele în această incintă.”, se arată în comunicatul Primăriei.

Alternativa primarului Sectorului 5

Edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, împreună cu reprezentanții Primăriei Sectorului 5 prin Administrația Piețelor, vor amenaja, în cursul zilei de astăzi, un cort special care să îndeplinească toate criteriile aferente unei bune fucționări a tuturor activităților comerciale. „Această rea-credință a fostei conduceri Economat Sector 5 S.R.L. s-a remarcat și prin faptul că aceste documente, procesul-verbal de la I.S.C și expertiza tehnică, nu au fost aduse la cunoștința constructorului și nici autorităților, aceasta neefectuând nicio diligență în sensul celor arătate.”, se mai arată în comunicatul Primăriei Sectorului 5.

Sectorul 5: Un teren devenit groapă de gunoi, care risca să se transforme într-un focar, a fost igienizat

Situația tavanului picat de la Piața Rahova, în imagini

Articolul precedentIohannis, astăzi: „Noi avem doze suficiente și campania de vaccinare merge foarte bine”
Articolul următorCamera Deputaților a desființat Secția specială
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.