Sursa foto: Tele M

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a declarat, joi, că există finanțare pentru construcția a 280 de creșe moderne, precizând că 142 de creșe noi au primit aprobare. De asemenea, oficialul a mai anunțat că există 230 de milioane de euro pentru construcția acestora.

„142 de creşe noi au primit aprobare astăzi, pentru 52 de oraşe şi 90 de comune, iar cu cele 138 care au primit aprobare în august 2021, pentru a fi construite în municipiile din România, totalul creşelor noi aprobate pentru finanţare de către Ministerul Dezvoltării se ridică la 280”, a spus Cseke Attila, potrivit news.ro.

Totodată, în cele 280 de creșe aprobate până acum vor putea primi peste 15.000 de copii. În momentul de față, la nivel național, în creșele de stat au loc aproape 23.000 de copii.

În România funcţionează 395 de creşe de stat

De asemenea, ministrul Dezvoltării a precizat că noile creșe vor fi construite „acolo unde este nevoie de ele”, în special în comunele adiacente unde locuiesc familii tinere și care își doresc să își înscrie copiii în creșele mai apropiate de casă.

Banii necesari pentru construirea celor 280 de creșe moderne vin din bugetul național, dar și din fonduri europene, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Vom cere supracontractare pentru acest capitol de buget din PNRR, la fel am cerut şi pentru Fondul Local şi Valul Renovării. Prin această măsură, ne asigurăm că va fi cheltuit fiecare euro şi nu vom trimite bani înapoi la Bruxelles”, a arătat Cseke Attila.

 Ministrul a a mai subliniat faptul că 60 dintre creșele ce urmează să fie construite în municipii urmează să intre în procedură de achiziție publică, iar la 4 se analizează mai multe oferte primite de la potențialii constructori.

„Se apropie momentul pentru care lucrez de mai bine de un an: punerea pietrei de temelie pentru prima creşă nouă. În curând vom avea creşe noi nu numai pe hârtie, ci le vom şi construi”, a precizat Cseke Attila.

Reamintim că beneficiarii pentru care a fost aprobată finanțarea au la dispoziție două luni pentru depunerea documentației necesare realizării obiectivelor de investiții.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, despre coaliția de guvernare: „Nu există altă soluţie politică”

Articolul precedentCrește bilanțul victimelor în Ucraina: Un copil a murit în urma bombardamentelor
Articolul următorIohannis: „E o situație de criză majoră”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.