OMS: „Lumea se află într-un moment critic al pandemiei”

Varianta Omicron a devenit dominantă în majoritatea statelor din lume.

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat luni că omenirea se află într-un „moment critic” și cere tuturor statelor să colaboreze pentru a depăși pandemia de Covid-19. Acesta a precizat că după un an de la descoperirea primelor vaccinuri, statele au instrumentul necesar de a pune capăt fazei acute a pandemiei.

„Pandemia de COVID-19 intră acum în al treilea an şi ne aflăm într-un moment critic. Trebuie să lucrăm împreună pentru a pune capăt fazei acute a acestei pandemii. Nu putem s-o lăsăm să treneze, oscilând între panică şi neglijenţă”, a declarat directorul OMS.

Multe state renunță la restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii Covid-19

Mai mult, conform lui Tedros, Germania și Statele Unite au adus cea mai mare contribuție financiară organizației. De asemenea, în cadrul conferinței de presă susținută de directorul OMS, ministrul german al Dezvoltării, Svenja Schulze, a precizat că Germania a făcu apel la „o vaccinare masiv accelerată” pentru a pune punct pandemiei de Covid-19.

Săptămâna aceasta, la Geneva, Comitetul Executiv al OMS va discuta mai multe aspecte importante cu privire la viitorul agenției sanitare, inclusiv posibilitatea unui al doilea mandat pentru Tedros Adhanom Ghebreyesus.

În urmă cu o zi, directorul pentru Europa la OMS, Hans Kluge, a declarat că varianta Omicron va infecta o mare parte din populația Europei până în martie, ceea ce ar însemna deznodământul pentru pandemia de Covid-19.

 „Este plauzibil că regiunea se apropie de un sfârşit al pandemiei”, a susţinut acesta într-o declaraţie acordată agenţiei France-Presse, relatează Digi24. De asemenea, specialistul a declarat că în următoarele săptămâni populația va obține imunitate generală datorită trecerii prin boală sau vaccinării împotriva coronavirusului. 

Cu toate acestea, Kluge a atras atenția că încă nu ne aflăm în perioada endemică a Covid-19.  „Endemic înseamnă (…) că putem previziona ce se va întâmpla; or, acest virus ne-a surprins nu doar o dată. Trebuie, aşadar, să fim foarte prudenţi”, a mai spus responsabilul OMS.

Reamintim că de la debutul campaniei de vaccinare, la nivel mondial au fost administrate aproape 10 miliarde de doze de vaccin la 4,1 miliarde de oameni, adică 52,5 % din populația lumii, conform ourworldindata.org.

OMS: „Omicron provoacă spitalizări și decese”

Articolul precedentLiderul partidului extremist AUR, stropit cu cerneală: “Poporul nu e cu noi”
Articolul următorMinistrul Bogdan Aurescu susține că UE trebuie să accelereze pregătirea sancțiunilor pentru Rusia
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.