Sursa foto: Ziarul Lumina

Luni, 24 ianuarie, autoritățile centrale și locale au anunțat că se vor organiza ceremonii militari și religioase pentru a marca 163 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Astfel, de la ora 11:00, în Capitală, la Mormântul Ostașului Necunoscut din parcul Carol I va avea loc o ceremonie unde vor fi prezenți Klaus Iohannis și prim-ministrul Nicolae Ciucă. În cadrul ceremoniei vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” şi Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă”.

De asemenea, la 12:30, la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei Români se vor depune coroane de flori, iar de la 14:00, la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” va avea lor vernisajul expoziției intitulată „Armata Română în epoca Principelui.”

La 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859

De asemenea, Patriarhia Română a anunțat că de la ora 9:30, la Catedrala Patriarhală, va avea loc Sfânta Liturghie, iar de la 12:00 va fi săvârșită slujba TE DEUM.

„După oficierea slujbei va fi depusă o coroană de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale”, au transmis reprezentanții Patriarhiei. Astăzi, toți preoții din România vor oficia slujba de TE DEUM, iar la sfârșitul ei vor fi trase clopotele timp de un minut.

„Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia sunt un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale”, se mai arată în comunicatul transmis de Patriarhie.

Din păcate, din cauza pandemiei de COVID-19, anul acesta, Hora Unirii nu va fi organizată la Iași, decizia fiind anunțată de primarul Mihai Chiricha în urmă cu câteva zile. Cu toate acestea, edilul a declarat că se anunță un „24 ianuarie fierbinte”, având în vedere că George Simion, liderul AUR, și-a anunțat prezența.

De asemenea, la Alba Iulia se va sărbători Mica Unire printr-o serie de manifestări omagiale ce vor avea loc de la ora 12:00, în Piața Cetății.

În 2016, data de 24 ianuarie a fost declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale.

 Alexandru Ioan Cuza și modernizarea României

Revoluționarii de la 1848 au înscris în programele lor idealul unirii Principatelor drept „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuși întreg idealul național”. La 11 ani distanță, în 1859, Alexandru Ioan Cuza le-a îndeplinit idealul, prin numirea sa ca domnitor al Moldovei, pe 5 ianuarie, și ca domnitor al Țării Românești, pe 24 ianuarie.

Mica Unire a fost momentul în care au fost demarate primele reforme ce au dezvoltat această țară. După o domnie aflată sub semnul modernismului, Alexandru Ioan Cuza abdică pe 11 februarie 1866. Istoricii sunt de părere că în spatele acestei abdicări a stat clasa politică din acea perioadă, ce își dorea instalarea în fruntea țării a unui principe străin.

După șapte ani de exil, Alexandru Ioan Cuza s-a stins din viață departe de pământul țării, la vârsta de doar 53 de ani.

„Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de atât de mult timp”- Alexandru Ioan Cuza

Pandemia anulează „Hora Unirii” de la Iași

Articolul precedentAdrian Năstase îi dă dreptate lui Klaus Iohannis: „O imagine dezastruoasă a instituţiilor statului şi de aici un stat eşuat”
Articolul următorMinistrul Sănătății: „În una, maximum două săptămâni, tulpina Delta va dispărea din circulaţie din România şi va fi exclusiv Omicron”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.