Foto: Facebook

Marți, liderii Partidului Social Democrat (PSD) au votat desemnarea lui Sorin Grindeanu pentru funcția de vicepremier în Guvernul Ciucă. Votul a fost unanim, chiar dacă pentru funcția de vicepremier era dorită și Gabriela Firea, susținută de secretarul general al partidului, Paul Stănescu. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, l-a susținut pe Grindeanu pentru funcția de vicepremier.

Mai mult, Grindeanu a fost propus pentru Ministerul Transporturilor de către social-democrați în viitorul executiv, relatează g4media.ro.

Sorin Grindeanu va face parte din noul Executiv condus de Nicolae Ciucă

Tot marți, liderii PSD au fost de acord cu noua propunere pentru Ministerul Economiei, după retragerea senatorului Marius Humelnicu. Conform social-democraților, acesta a fost înlocuit cu Florin Spătaru, director în cadrul Şantierului Naval Mangalia. El a fost timp de 9 ani președinte ANCONAV, asociația românească de construcții navale.

Reamintim că sub conducerea lui Sorin Grindeanu au avut loc cele mai mari mișcări de stradă de după Revoluție. La scurt timp după instalarea sa în 2017, cabinetul său a trecut pe repede înainte proiectele de OUG pentru grațiere și amnistie a unor fapte penale.

Sub presiunea publică și politică, Grindeanu a abrogat ordonanța pe 5 februarie. Tot în aceeași zi, peste 250 de mii de oameni s-au adunat în Piața Victoriei din Capitală pentru a protesta împotriva OUG 13.

Cum va arăta noul Guvern Ciucă

În urmă cu o zi, liberalii și social-democrații au stabilit listele finale cu numele miniștrilor care vor face parte din nou guvern condus de Nicolae Ciucă.

Astfel, Partidul Social Democrat (PSD) va avea următoarele ministere:

  • Ministerul Finanțelor – Adrian Câciu
  • Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
  • Ministerul Economiei –  Florin Spătaru ( îi ia locul lui Marius Humelnicu)
  • Ministerul Muncii – Marius Budăi
  • Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila
  • Ministerul Agriculturii – Adrian Chesnoiu
  • Ministerul Apărării – Vasile Dîncu
  • Ministerul Tineretului și Familiei – Gabriela Firea
  • Ministerul Culturii – Lucian Romașcanu.

De asemenea, Partidul Național Liberal (PNL) s-a ales cu 8 ministere:

  • Ministerul Fondurilor Europene – Dan Vîlceanu
  • Ministerul Energiei – Virgil Popescu
  • Ministerul de Interne – Lucian Bode
  • Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu
  • Ministerul Educației – Sorin Cîmpeanu
  • Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu (apolitic)
  • Ministerul Digitalizării – Florin Roman
  • Ministerul IMM-urilor, Antreprenoriatului și Turismului – Daniel Cadariu

UDMR păstrează Ministerul Dezvoltării ( Cseke Attila), Ministerul Mediului (Tanczos Barna) și Ministerul Sportului ( Eduard Novak).

Mâine, 24 noiembrie, vor avea loc audierile miniștrilor, iar joi, 25 noiembrie, Guvernul Ciucă va merge în Parlament pentru votul de încredere.

Grindeanu, despre taxa pe lux: “Tot ce se vorbește la televizor sunt povești”

Articolul precedentLudovic Orban a demisionat din PNL împreună cu 16 parlamentari
Articolul următorDragoş Tudorache (USR): „Pentru noi, Iohannis e o dezamăgire”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.