Sursa foto: Observator

Președintele României și președintele Republicii Moldova au făcut declarații comune, luni, la Cotroceni. Klaus Iohannis i-a mulțumit Maiei Sandu pentru sprijinul medical pe care Moldova l-a oferit țării noastre la debutul valului patru al pandemiei. „Adresez mulțumiri doamnei președinte. Autorităților și medicilor din Republica Moldova pentru ajutorul valoros pe care ni l-au oferit recent. Efortul a ajutat la salvarea de vieți. Nu vom uita acest gest”, a precizat Klaus Iohannis, relatează Digi24.

Mai mult, șeful statului a mai susținut că se va implica pentru ca Moldova să facă parte din comunitatea europeană. „Dorim ca Moldova să se dezvolte în sens european. România va rămâne cel mai apropiat prieten al Republicii Moldova”, a spus Klaus Iohannis.

Maia Sandu: „Republica Moldova a simțit mereu umărul României alături”

De asemenea, Sandu i-a reamintit lui Iohannis că a fost primul șef de stat care „a onorat” cu prezența Moldova după alegerile prezindețiale. Totodată, Maia Sandu a transmis un mesaj oamenilor de afaceri, precizând că „Moldova se schimbă” și că va deveni, în cel mai scurt timp, un mediu prietenos pentru investiții. „Spre România merg cele mai multe dintre exporturile noastre. Noi vom avea grijă ca prin reformele în Justiție să facem din Moldova un loc sigur pentru investiții”, a declarat Maia Sandu.

Mai mult decât atât, președintele Moldovei a mulțumit României pentru dozele de vaccin anti-COVID donate și sprijinul necondiționat de care autoritățile române au dat dovadă. „România este cel mai mare donator de vaccin pentru noi. La ele se adaugă milioane de unități de echipamente de protecție”, a spus președintele Republicii Moldova.

De asemenea, Maia Sandu a mai precizat că diplomele absolvenților din Republica Moldova vor fi recunoscute în România, în urma mai multor negocieri între miniștrii Educației celor două țări. Mai mult, Sandu e de părere că țara noastră va ajuta Moldova să intre în Uniunea Europeană.

„Contăm pe vocea puternică a României în Uniunea Europeană. Parteneriatul strategic cu România ne va ajuta să ne atingem țelul de integrare europeană”, a mai spus Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova se află la București, la invitația lui Klaus Iohannis, în contextul celebrării a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale dintre cele două ţări.

Maia Sandu: “Vino și tu să sădești un copac! Astfel construim o Moldovă verde”

Articolul precedentPortugalia devine a patra țară din UE care renunță la energia electrică pe bază de cărbune
Articolul următorCase istorice, vechi de peste 100 de ani, demolate în Bucureşti
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.