Alexandru Nicolae Bociu, până ieri vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), este cel care va coordona activitatea instituției.
După eliberarea din funcție a președintelui Robert Viorel Chioveanu, care a operat cu data de 17 noiembrie, atribuțiile acestuia au fost date, prin pixul lui Florin Cîțu, lui Bociu.
Ieri a fost publicată în Monitorul Oficial decizia prin care acesta exercită atribuțiile președintelui, „până la numirea conducătorului instituției, potrivit legii”, fiind totodată „avansat” la rangul de secretar de stat.
Potrivit Ziua de Constanța, Nicolae Alexandru Bociu anul trecut a menționat în declarația de avere salariul obținut de la ANSVSA în valoare de 54.383 lei, iar în declarația de interese a arătat că este asociat cu 2 părți sociale în valoare de 20 de lei în cadrul Farmaciei Belosanvet, din Drăgășani, județul Vâlcea. De altfel, în Vâlcea a și profesat Bociu până în 12 noiembrie, când același premier interimar Cîțu l-a „uns” vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, la ANSVSA.
La acel moment, în MOf fusese publicată și o altă decizie, „privind eliberarea domnului Silviu Năstase din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor”. Așa că Alexandru Nicolae Bociu a intrat simplu în „pâine”, conform dcumentului semnat de Florin Cîțu, pe o perioadă certă și sigură:
„În temeiul art. 29 și al art. 31 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 66 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Alexandru Nicolae Bociu se numește în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pentru o perioadă de 5 ani”.