Foto: Facebook
Foto: Facebook

Într-o postare publicată astăzi pe contul de socializare, filosoful și eseistul Mihai Șora îi ironizează atât pe Ludovic Orban, cât și pe actualul premier.

Ieri, 22 septembrie, Orban a precizat că ar putea fi din nou premierul României, atunci când a fost întrebat cine ar putea să preia funcția lui Cîțu. De asemenea, acesta a adăugat că, după părerea sa, Florin Cîțu nu va mai rezista mult în poziția de prim ministru, indiferent ce se va întâmpla la congres.

Mai mult, Ludovic Orban este ferm convins că va câștiga din nou funcția de președinte al Partidului Național Liberal. În cadrul declarațiilor, acesta a precizat că ar putea fi, din nou, premierul României. Ludovic e sigur. Singur, dar sigur.

Mihai Șora: ”De ce, oare, trebuie să scoți gheruța la vedere când vorbești?”

Unul își pune, în dimineața aceea, cravata și costumul – semn, din punctul meu de vedere, că-și respectă publicul. Caută să găsească privirea celuilalt – ca în orice dialog în care oamenii, atunci când dezbat un gând, o idee, chiar se privesc în ochi”, a precizat filosoful și eseistul român, pe pagina de Facebook.

”Țin cu Ludovic Orban, se-nțelege. Este, de departe, mai echilibrat, mai demn”

În aceeași postare, Mihai Șora și-a arătat simpatia pentru președintele Camerei Deputaților, precizând că Ludovic Orban este, după părerea sa, mai echilibrat și mai inteligent,

Și mai inteligent. O inteligență pe care sper s-o aibă și alegătorii din partid. Nu dați vrabia din mână, oameni buni, pe cioara nebună de pe gard”, a concluzionat, cu ironie, filosoful român.

Prezent la Digi 24, Orban și-a exprimat nemulțumirile față de prestația premierului și spune că încrederea în Guvern a scăzut din cauza acestuia. ”Încrederea în Guvern a scăzut sub 15% din cauza lui Florin Cîțu”, a spus președintele PNL, la Digi24.

În loc de concluzie: Șora nu face politică. Șora știe politică. O chestiune neștiută nici de Orban, dar nici de Cîțu.

VIACristina Antal
SURSĂȘtirea Verde
Articolul precedentAna Loredana Predescu: „Vaccinarea trebuie să reprezinte un act voluntar de voință proprie exprimat liber și nu constrâns”
Articolul următorCîțu intenționează să separe vaccinații de nevaccinați. Se pregătește o nouă hotărâre de guvern
Camelia BUCUR
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.