Edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, s-a deplasat, din nou, în Ferentari Nr. 72, pentru a observa rezultatele eforturilor depuse de primăria pe care o conduce. „Acum o lună… era un loc viran și mizer. Zeci de ani, primăria l-a lăsat de izbeliște! Că doar e-n Ferentari! Și in Ferentari merge și așa! Că deh… oamenii din Ferentari nu merita ceva mai bun decât maidanul… N-am altă explicație acum! Și, oricum, nu mai contează! Ca pustietatea mizerabilă care a fost în Ferentari 72… a dispărut!”, a spus Cristian Popescu Piedone, pe contul său de Facebook, în cursul acestei seri.
Ceea ce a observat edilul, ajuns „la locul faptei” este că în locul mizeriei și a maidanului a apărut „civilizația, respectul, dar și frumosul”, adăugând că așa este normal să se întâmple, într-un sector al Capitalei. „Desigur… că mai mereu în ultima luna, se vor găsi destui miștocari de serviciu! Nu-i bai! Suntem o țara liberă, iar libertatea cuvântului este sfântă!”, a mai spus Piedone.
În loc să se supere pe contestatarii săi, Piedone a ținut să le răspundă acestora în stilul caracteristic, adică folosindu-se de „cartea” umorului:
Cristian Popescu Piedone: „Indiferent de păreri, echipa noastră și-a făcut treaba! A făcut din maidan… grădină! Și parcare și loc de recreere și spațiu de joacă!”
Așadar, în urma acțiunilor întreprinse de oamenii Primăriei Sectorului 5, vegheați de edilul Piedone, se poate spune că Ferentari Nr. 72 a revenit în București.
„O doamnă ne-a cerut să amenajăm pentru copiii zonei… loc special pentru desen! Cu creta, cu orice! Mi-a plăcut ideea dumneaei! Așa că… vom face și asta!!!Altă doamnă m-a asemănat cu Ceaușescu… Și mi-a recomandat să predau lecții de iubire a naturii ! Nu sunt în măsură, doamnă dragă! Noi amenajăm frumosul cel verde! De păstrat… păstrați-l și protejați-l dumneavoastră, împreună cu vecinii și cu cetățenii care îl privesc și-l folosesc!!! Să fiți sănătoși, oameni buni! Piedone merge cu proiectele lui mai departe! Da, da… continuăm să lucrăm pentru oameni, pentru familia noastră mare numita Sectorul 5! Va îmbrățișez!”, a mai spus edilul, în finalul mesajului său.
Citește și: UPDATE: Piedone nu mai vrea „etichete” în Sectorul 5! Cartierele rău famate vor fi istorie!