Florin Cîțu dă asigurări: mai avem mult până să atingem 60%, în ceea ce privește datoria

Premierul a spus că, atât timp cât împrumurile au ca principală destinațile investițiile, ale pot fi acoperite în timp

Florin Cîțu (captură video)

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre datoria externă a țării noastre, în contextul acuzelor cu repetiție, potrivit cărora, Guvernul pe care acesta îl conduce ar avea obiceiul de a se împrumuta cam mult, în ultima perioadă. În marea lor majoritate, acuzele au fost lansate de partidele din opoziție ca PSD sau AUR.

Florin Cîțu: „Știți foarte bine că în Uniunea Europeană de la 60% există discuții”

Florin Cîțu a ținut să reamintească că, în ceea ce privește Uniunea Europeană, „discuțiile” ar începe abia după ce o anumită țară ar bifa procentul de 60%, în ceea ce privește datoria externă pe care o are. Dar nu trebuie să ne temem, spune premierul, întrucât în România s-ar fi luat decizii astfel încât baremul de 60%, să nu fie atins – prin anumite măsuri. „Deja măsurile sunt luate de anul acesta. Știți că în sectorul public salariile au fost înghețate”, a declarat premierul Florin Cîțu referitor la datoria publică a României”, a mai spus premierul Florin Cîțu.

Șeful Guvernului a ținut să dea asigurări că România mai are mult până să atingă acel 60%, ceea ce ar reprezenta limita de la care ne putem îngrijora. „60% este un nivel rezonabil, mai avem mult de tot până la 60%”, a subliniat premierul.

Așa cum era de așteptat, Florin Cîțu a fost întrebat de jurnaliști dacă România ar putea, totuși, să ajungă la nivelul critic.

„Regula de aur spune că dacă te împumuți doar pentru investiții, ceea ce facem noi de un an de zile, poți să te dezvolți. Noi, așa cum am arătat și anul trecut și anul acesta, poți să te împrumuți doar pentru investiții. Creșterea economică anul acesta în primul trimestru este datorată doar investițiilor”, a răspuns premierul, în cea mai recentă coferință de presă, susținută astăzi.

Citește și: Rafturile supermarketurilor din Marea Britanie încep să se golească

Articolul precedentPersoanele care se vaccinează anti-Covid beneficiază de câte o zi liberă plătită
Articolul următorDragnea, eliberat pentru că s-ar fi comportat exemplar în închisoare. Fostul lider PSD ar fi fost respectuos, neconflictual și religios
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.