Sursa foto: Pixibay

Din cauza temerilor investitorilor că majorările de dobânzi ale Rezervei Federale a Statelor Unite ar împinge economia americană în recesiune, prețul petrolului a scăzut cu aproape 3%, miercuri, informează news.ro.

Preţul petrolului Brent a scăzut cu 2.95, sau cu 2.6%, la 111,70 dolari pe baril, iar în timpul tranzacţiilor a coborât până la 107,03 dolari pe baril, cel mai redus nivel atins din 19 mai.

De asemenea, cotația petrolului US West Texas Intermediate (WTI) a coborât cu 3,15 dolari, sau cu 2,9%, la 106,37 dolari pe baril, după un minim al şedinţei de 101,53 dolari pe baril, cel mai redus nivel consemnat din 11 mai.

Majorările de dobânzi ar putea opri redresarea economică

Președintele Fed, Jerome Powell, a spus că înăsprirea politicii monetare va depinde de perspectivele economice.

Analistul politic Phil Flynn a declarat că „Powell a părut să schimbe atmosfera din piaţă prin încrederea exprimată în privinţa economiei.”

Reamintim că țara noastră este interesată de achiziția de petrol din Emiratele Arabe Unite.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat în urmă cu o zi că există potențial de cooperare între România și Emiratele Arabe în sectorul energiei.

„România este interesată de achiziţia de GNL, petrol şi produse petroliere din Emiratele Arabe Unite, având în vedere interesul de a ne diversifica sursele şi rutele de aprovizionare. Totodată, am invitat companiile emirateze să vină să investească în România, în sectorul energiei, inclusiv în energia regenerabilă”, a scris ministrul Energiei pe o rețea de socializare.

Oficialul român a participat alături de Nicolae Ciucă, Sorin Grindeanu și Adrian Chesnoiu la întrevederea de la Abu Dhabi cu cu A.S. Şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele EAU, şi cu A.S. Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedintele şi prim-ministrul EAU.

„Discuţiile au vizat dezvoltarea şi consolidarea dialogului bilateral la nivel politic, economic şi sectorial între cele două state. În cadrul întrevederii, au fost abordate teme importante şi prioritare pentru Emiratele Arabe Unite şi pentru România, precum şi subiecte de interes regional şi internaţional”, a mai declarat Virgil Popescu.

Citește și articolul: Prețul petrolului, în creștere. Uniunea Europeană și conflictul cu Ungaria privind interzicerea importurilor de țiței din Rusia continuă

Articolul precedentDiana Șoșoacă, vedetă pe pagina „Polițiștii au umor”
Articolul următorGabriela Szabo l-a dat în judecată pe Nicușor Dan, după ce a fost demisă din fruntea CSM București
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.