Captură video Antena 3
Captură video Antena 3

Penitenciarul în care este închisă Elena Udrea a fost inspectat de Avocatul Poporului.

După vizită, specialiștii Avocatului Poporului au cerut o serie de măsuri urgente legate de asistența medicală în Penitenciarul de femei Ploiești – Târgșoru Nou.

Au existat trei tentative de suicid în penitenciarul de la Târgșoru Nou

Există mai multe probleme generate de criza de personal, iar conducerea penitenciarului ar fi încercat să angajeze medici, prin scoaterea la concurs a posturilor vacante. Cu toate acestea, nu a existat interes pentru locurile de muncă din închisoare.

Pentru ocuparea posturilor vacante, conducerea unității a întreprins numeroase demersuri de ocupare, cum ar fi scoaterea la concurs din sursă externă, anunțuri de mutare între unitățile din sistemul administrației penitenciare, anunțuri de ocupare posturi în procedură de angajare fără concurs, dar fără rezultat”, se mai menționează în documentul citat.

Conform datelor făcute publice de Avocatul Poporului, în perioada iunie 2020 – februarie 2021, în penitenciarul în care se află Elena Udrea au fost înregistrate 6.004 urgențe medicale și 27 solicitări la 112. În urma celor 27 de apeluri la serviciul de urgență, opt deținute au rămas internate în Spitalul Județean Ploiești, dar și la Spitalul Penitenciar Jilava și Spitalul Penitenciar Mioveni, dintre care una a decedat.

Tot în perioada menționată, au fost înregistrate și trei tentative de suicid, după ce condamnatele au încercat să se omoare cu medicamente, arată publicația Gândul.ro.

Cu un an înainte ca Elena Udrea să fie condamnată, definitiv, la șase ani de detenție, o comisie de la Avocatul Poporului a mers în inspecție la închisoarea pentru femei, pentru a stabili în ce condiții stau condamnatele

Prin urmare, comisia a descoperit mai multe probleme legate de calitatea asistenței medicale pentru femeile condamnate.

Este imperios necesară angajarea de urgență a unui medic de medicină generală/ medic de familie cu program zilnic 5/7 zile pe săptămână, altfel consider că trebuie evaluată oportunitatea relocării deținutelor cu afecțiuni cronice în alte unităti penitenciare, mai ales în cazul celor cu decompensări/complicații frecvente sau cu risc de a dezvolta rapid complicații grave (HIV/SIDA, alte imunodeficiențe și insuficiențe de organe în fază avansată de evoluție). Dreptul la sănătate al persoanelor private de libertate custodiate în acest penitenciar trebuie respectat pe deplin, precum și dreptul personalului medical mediu deja angajat de a-și exercita profesia în limita competențelor stabilite prin lege”, se arată în raportul semnat de specialiștii Avocatului Poporului.

Articolul precedentRolul României în războiul dintre Rusia și Ucraina
Articolul următorEfectul devastator al inflației: Cei mai mulți salariați români se plâng că nu mai pot face față creșterii prețurilor
Jurnalist full-time / Pesimist part-time