Sursa foto: Facebook/ Traian Băsescu

Traian Băsescu a fost implicat, duminică, într-un accident ușor, acesta lovind o mașină care era parcată.

Fostul președinte s-a prezentat singur la sediul Poliției, unde oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, informează Brigada Rutieră.

Accidentul a avut loc duminică, 23 mai, iar imediat după producerea acestuia, Băsescu s-a prezentat la sediul Biroului Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Accident ușor cu o mașină parcată

Băsescu a mărturisit polițiștilor că în timpul unei manevre a lovit cu oglinda mașinii oglinda unui alt vehicul ce era deja parcat.

„În data de 22.05.2022, la sediul Biroului Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere, s-a prezentat un bărbat, care a declarat că în timpul unei manevre de viraj a lovit cu oglinda autoturismului, oglinda unui alt autovehicul, ce se afla parcat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero”, au transmis reprezentanții poliției.

Reamintim că nu este primul accident în care Traian Băsescu este implicat. În urmă cu 14 ani, cu doar o zi înainte de summitul NATO, fostul șef de stat a lovit o mașină care oprise chiar în fața lui, pe bulevardul Regina Elisabeta.

De asemenea, la cinci ani distanță, Băsescu a fost implicat în alt accident asemănător, dar de data acestsa la Otopeni. În ambele situații, fostul șef de stat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Chiar dacă a fost un accident rutier ușor, Băsescu riscă să fie sancționat cu trei puncte de penalizare și o amendă de 590 de lei, după ce victima acestui accident ușor se va prezenta și ea la Biroul de Accidente Ușoare.

Citește și articolul: Gardul vilei de protocol al lui Traian Băsescu, vandalizat

Articolul precedentScut termic folosit pe post de veselă de Elon Musk
Articolul următorCodrin Ștefănescu despre excluderea lui Cristian Terheș: „Are “liber” să cerșească funcții la PNL-ul lui Iohannis sau la PSD-ul lui Iohannis”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.