Ministrul Muncii, Raluca Turcan a precizat, într-o conferință de presă, la Vâlcea, că majorarea pensiilor cu procentele promise în campaniile electorale este departe de a se întâmpla, dintr-un motiv, pe cât de simplu, pe atât de frustrant. Căci aproape nicio instituție publică nu a putut, încă, „pensiona” bătrânul dosar cu șină, în ciuda pașilor mărunți ce s-au făcut spre digitalizare, în special în perioada pandemiei.
„S-a vorbit foarte mult despre pensii. Subiectul pensii a fost subiect predilect de campanii electorale. Ajunsă în mandat am constatat că pe partea de pensii s-a făcut foarte puțin. Li s-a spus celor aproximativ 5 milioane de pensionari că de la 1 septembrie 2021 pensiile vor crește cu 40%. Aproape ați fi crezut că e posibil să se întâmple lucrul acesta”, a declarat ministrul Muncii.
Raluca Turcan: „În România sunt 9.500 de pensii de serviciu”
Primitive și incompatibile
Aceasta a precizat că la acest moment sunt 250.000 de dosare de pensii în formatul pe hârtie, în dosar cu șină, dar și 1,3 milioane în formatul electronic, „dar primitiv”, iar celelalte, ceva mai avansate, dar incompatibile pentru comunicarea între Casele Județene de Pensii, repsectiv cu Casa Națională de Pensii.
„Am constat că pentru a putea majora toate pensiile cu 40% ai nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor de pensii astfel încât să fie în format electronic și să li se aplice o formula de calcul ca ulterior să se întâmple recalcularea pensiei. Și, ce să vezi? 250.000 de dosare de pensii în România arată așa, dosare cu șină. Vă întreb cum puteau fi operate modificările pe dosare cu șină?”, a mai spus Raluca Turcan.
Ministrul îi consideră responsabili pe cei care au vândut iluzii ani la rând, celor peste cinci milioane de oameni, pensionarii pe care îi are acum România.