Liderul PSD Marcel Ciolacu intervine în scandalul legat de compensațiile derizorii pe care Uniunea Europeană le-a stabilit țării noastre pentru despăgubirea fermierilor afectați de războiul din Ucraina, dat fiind că unul dintre cei considerați vinovați este subordonatul său pe linie de partid, Petre Daea, ca ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Într-o intervenție la Europa FM, Ciolacu a explicat că nu ar fi acum momentul să fie găsiți vinovați, ci importante sunt soluțiile pentru fermierii români. Va exista totuși a evaluare, a subliniat Marcel Ciolacu, atunci când va fi făcută rotația guvernamentală.
Liderul PSD a admis că „suma venită de la Comisia Europeană a fost ridicolă”, însă a accentuat că au fost făcute eforturi pentru susținerea fermierilor. Oficial, a fost propusă alocarea unei sume de 29,5 milioane de euro Poloniei, 16,75 de milioane de euro Bulgariei, iar României 10,05 milioane de euro, Comisia Europeană autorizând însă ca fiecare dintre aceste țări să dubleze aceste sume prin ajutoare de stat.
„E foarte ușor să gasim vinovați. Cred că fermierii așteaptă în primul rând soluții. Problema e că nu cred că încălzește pe nimeni dacă vinovatul e domnul Daea sau nu. Vom vedea când se face rotația guvernamentală dacă domnul Daea a fost sau nu vinovat.
Până atunci, părerea mea, dacă nu se fac schimbări majore guvernamentale, să lăsăm minștrii să funcționeze. Sunt ferm convins că în luna mai vom face o analiză completă pe fiecare ministru.
Blocăm ministerul dacă anunță intempestiv anumite schimbari, ar fi o greșeală politică din partea mea”, a punctat Ciolacu.
Pe de altă parte, ministrul Daea explicase anterior într-o conferință de presă demersurile pe care le-a făcut în fața CE până să fie stabilită suma de 10 milioane de euro alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina, arătând din nou că a solicitat „reanalizarea formulei de calcul”.
„Teoretic nu este bătută în cuie. Este propunerea lor, e posibil să o revizuiască, dar e posibil să nu o facă. Eu am transmis că nu suntem de acord şi am cerut această revizuire, iar comisarul a aprobat. Sper (…) să se lucreze la analiza obiectivă.
Decizia finală se va lua până pe 30 martie, dar indiferent de suma care va veni de la Comisie, statul membru are posibilitatea, prin fondurile proprii, să aloce pe acest mecanism de sprijin o sumă echivalentă cu cea primită. Deci, dacă primim 10 milioane de euro mai putem da încă 10 milioane de euro de la bugetul de stat”, a spus Daea.