Andrei Baciu a anunțat că au început lucrările pe trei sectoare pentru transferul activității de vaccinare de la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Acesta a menționat că doar arhiva letrică are peste 12.000 de documente.
De asemenea, Baciu a mai precizat că se pregătește transferul platformei ROVaccinare și al conturilor de pe rețelele sociale.
Pandemia de Covid-19 în România
„Organizăm pentru predare arhiva în format de hârtie şi electronic (estimăm că vom avea 100 de volume în format fizic plus 10 GB de informaţie), inventariem echipamentele IT şi de comunicaţie pentru transfer, facem demersurile tehnice pentru închiderea call-center-ului şi a adreselor de email. Urmează decizii legate de aspectele medicale”, a scris Andrei Baciu pe o rețea de socializare.
Totodată, președintele CNCAV a declarat că obiectivul este o tranziție profesională, pentru ca cei care dorescă să se imunizeze împotriva Covid-19 să o facă în continuare fără probleme.
„Planul de tranziţie nu va interfera în niciun fel cu menţinerea capacităţii medicale, organizatorice şi de comunicare pentru vaccinarea împotriva COVID-19”, a transmis preşedintele CNCAV.
Reamintim că în urmă cu trei săptămâni, secretarul de stat în Ministerul Sănății Andrei Baciu a fost numit în funcţia de preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, în locul lui Valeriu Gheorghiţă.
Acesta a condus CNCAV de la începutul campaniei de vaccinare anti-Covid, de la finalul anului 2020.
Astăzi, 23 martie, au fost raportate peste 5.000 de cazuri de cazuri de Covid-19 și 52 de decese, numărul testelor fiind de două ori mai mare față de ziua precedentă.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.120 de teste RT-PCR și 28.819 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate peste 12,6 milioane de teste RT-PCR și 9,1 milioane de teste rapide antigenice.
De asemenea, la Secția de Terapie Intesivă sunt internate 443 de persoane, dintre care 395 sunt nevaccinate.
În România și-au pierdut viața peste 50 de mii de persoane din cauza coronavirusului. Reamintim că România a renunțat la toate restricțiile privind Covid-19, numărul cazurilor fiind într-o continuă scădere.
Andrei Baciu (MS): „Utilizarea antiviralelor nu substituie vaccinarea”