Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat, duminică, la Prima TV, că nu a luat în calcul să demisioneze, precizând, totuși, că nu a avut „niciun fel de apetit” pentru acest post. De asemenea, oficialul a mai susținut că o criză sanitară nu poate fi gestionată prin schimbări care au loc într-o perioadă atât de scurtă.
„Noi am avut şase miniştri ai Sănătăţii în decurs de doi ani. Deci durata de viaţă medie a unui ministru al Sănătăţii a fost de patru luni în criză majoră de sănătate publică. Păi e clar că nu poţi să gestionezi o criză majoră de niciun fel cu acest turn over”, a afirmat ministrul, relatează news.ro.
Alexandru Rafila: „Nouă ne lipseşte foarte mult partea asta de educaţie pentru sănătate”
Totodată, oficialul a menționat că a găsit un minister al Sănătății „nefuncțional”, cu oameni care nu își doresc o „repornire” a sistemului medical din România. Cu toate acestea, Rafila a declarat că de când a preluat Ministerul Sănătății a reușit să pregătească spitalele și centrele de evaluare pentru pacienții cu teste pozitive la infecția Covid-19.
De asemenea, Rafila a declarat că cel mai important obiectiv al său este redarea încrederii oamenilor în sistemul sanitar. El a precizat că românilor le lipsește partea de educație pentru sănătate, în special în domeniul prevenției.
„Nu e nimic fenomenal, spectaculos, cred că nouă ne lipseşte foarte mult partea asta de educaţie pentru sănătate, mai ales în domeniul prevenţiei, care nu înseamnă neapărat vaccinare, sunt multe alte lucruri care se leagă de prevenţie”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.
Totodată, Rafila a vorbit și despre anumite pastile recomandate în social media pentru tratarea infecției cu COVID-19, acesta precizând că majoritatea dintre ele sunt toxice.
„Marea majoritate a acestor produse sunt produse nu toxice, ci foarte toxice, şi mi se pare curios că oameni care ezită să se vaccineze, ca să nu facă o formă complicată, iau aceste produse fără niciun fel de recomandare”, a mai spus ministrul Sănătăţii duminică, în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv.
Mai mult, ministrul social-democrat a afirmat faptul că vaccinarea împotriva COVID-19 în țara noastră a fost un eșec, precizând că doar 41% din populație s-a imunizat. „Ea nu a fost un succes. Ea a fost evident un eşec”, a concluzionat Alexandru Rafila.
Rafila consideră că numărul copiilor internaţi nu reprezintă un motiv de îngrijorare