Sursa foto: Facebook

Duminică după-masă, un incendiu puternic a cuprins opt locuințe lipite sub același acoperiș în localitatea Comandău, județul Covasna, iar 19 persoane, printre care și copii, au fost evacuate de către pompieri.

Conform ISU Covasna, cinci case au ars complet, iar alte trei au rămas fără acoperiș. De asemenea, la fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și 14 subofițeri cu un voluntar din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe și Secției Târgu Secuiesc, SVSU Comandău și SVSU Covasna.  De asemenea, conform pompierilor, incendiul a izbucnit pe o suprafață de 600 de metri pătrați.

Incendiul a mistuit cinci case

„În casele afectate de incendiu locuiau 19 persoane, dintre care 3 minori ( 1 an, 6 ani și 17 ani). Din cele 19 persoane, 2 vor fi cazate la Parohia Reformată și 17 la rude”, informează ISU Covasna, relatează ISU Craiova.

Mai mult, în urma incendiului a rezultat o victimă intoxicată cu fum care a a fost transportată la spital.  

Reamintim că anul trecut, la jumătatea lunii decembrie, un incendiu puternic a izbucnit la mai multe mașini aflate în parcarea subterană a unui bloc din Constanța. Flăcările au distrus 30 de mașini, iar 150 de apartamente au fost puternic afectate. Mai mult, pompierii au evacuat 250 de persoane, dintre care 70 au fost copii. Opt dintre cei evacuați au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre aceștia fiind și doi copii.

În urma cercetărilor, doi minori, unul de 13 și altul de 15 ani, au fost găsiți vinovați pentru incendiul ce a izbucnit în parcarea subterană a blocului. Pe 17 ianuarie, Judecătoria din Constanța a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru tânărul de 15 ani.

El a fost reținut pentru comiterea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă.

Pompierii au declarat că majoritatea incendiilor în România în perioada de iarnă au loc din cauza surselor de căldură. Pentru ca astfel de nenorociri să fie evitate, coșurile de fum trebuie curățate în fiecare an. De asemenea, incendii se produc și din cauza faptului că centralele sau sobele nu sunt construite corespunzător.

Arhiepiscopia Tomisului a strâns peste 111.000 de lei pentru familiile afectate de incendiul care a mistuit un bloc din Constanţa

Articolul precedentPosibilă grevă, infirmată de reprezentanţii Metrorex
Articolul următorVIDEO. Confruntări violente între poliție și manifestanți la Bruxelles
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.