Ludovic Orban, într-o postare pe pagina sa de Facebook, consideră că Partidul Național Liberal (PNL) nu a făcut nimic pentru a crește nivelul investițiilor.

Mai mult, fostul premier îi acuză pe liberali de „gargară și figurație”, precizând că doar s-au declarat susținători ai dezvoltării, dar nu au făcut ceva concret în privința asta.

„Sunt pe cale să înghită pe nemestecate bugetul PSD, din care actualul premier nu cred că înţelege ceva”, a afirmat Orban pe Facebook.

Orban, critic la adresa Guvernului Ciucă

Mai mult, fostul lider al Partidului Național Liberal (PNL) a îndemnat liberalii să voteze amendamentele depuse de Forța Dreptei, care vin să ridice nivelul investițiilor prevăzute pentru 2022. „Îi invit să le voteze, pentru că sunt angajamentele pe care PNL le-a abandonat”, a mai scris Orban.

De asemenea, președintele partidului Forța Dreptei a mai precizat că e nevoie de mai mulți bani la ministerul Dezvoltării, care să permită ca majoritatea localităților din țară să ajungă „la un nivel minimal de civilizație.”

Totodată, Orban e de părere că Executivul trebuie să sprijine IMM-urile româneşti, care în contextul pandemiei au avut de suferit. „Pentru aceste companii este în continuare necesară susţinerea, iar orice leu investit va genera creştere economică şi locuri de muncă în România”, a mai scris fostul lider al Partidului Național Liberal (PNL).  

Liderul Forței Dreptei a menționat că fermierii au fost uitați de Guvern. Orban cere o suplimentare cu 1,5 miliarde de lei pentru ca Ministerul Agriculturii să ofere sprijin fermierilor loviți de secetă.

„De altfel, Guvernul este dator să susţină acest tip de investiţii din fonduri naţionale, de vreme ce guvernul anterior a omis irigaţiile din negocierea pentru PNRR, în ciuda insistenţelor ministrului Agriculturii”, a mai susținut Ludovic Orban, președintele partidului Forța Dreptei.

 În încheierea mesajului său, fostul președinte al PNL îi îndeamnă pe liberali să voteze toate amendamentele Forței Dreptei.

”Aşadar, dacă parlamentarilor PNL le pasă de investiţii şi se iau în serios atunci când susţin acest lucru, le sugerez să voteze în plen pentru adoptarea amendamentelor Forţei Dreptei”, mai scrie Orban în postare.

Ludovic Orban, despre legea bugetului: „Este dovada bătăii de joc și abuzului”

Articolul precedentUSR amenință că va ataca la CCR proiectul bugetului de stat pe 2022
Articolul următorCristian Ghinea a demisionat din funcția de vicepreședinte al USR
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.