Întrucât situația pandemică din Capitală, însă și din întreaga țară, se înrăutățește zi ce ce trece, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat „Maratonul Vaccinării pentru Viață”, care începe astăzi și se va încheia luni dimineață.
„În perioada 22-25 octombrie, CNCAV împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, DSP Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Primăria Generală a Capitalei şi Ministerul Culturii organizează o amplă acţiune de vaccinare în 6 centre din Bucureşti”, au declarat reprezentanții Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Maratonul de vaccinare se va desfășura în următoarele locații, în Capitală
Bucureștenii (și nu numai) sunt așteptați începând de astăzi (vineri) – ora 8:00. Programul va fi non-stop, până luni la ora 8:00.
▪ Sector 1: RomExpo (B-dul Mărăşeşti 65-67) – 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen);
▪ Sector 2: Circul Metropolitan (Aleea Circului, nr.15) – 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca);
▪ Sector3: Biblioteca Naţională (B-dul Unirii, nr.22) – 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen);
▪ Sector4: Palatul Copiilor (B-dul Tineretului, nr.53) – 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen);
▪ Sector 5: Liberty Mall/ Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului 151-171) – 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen);
▪ Sector 6: Clubul Seniorilor/ „Mihai Eminescu” (Calea Plevnei nr. 234) – 4 fluxuri (2 Pfizer, 1 Janssen).
„Evenimentul este menit să promoveze beneficiile şi importanţa vaccinării împotriva COVID-19, inclusiv pentru femeile însărcinate, într-un moment extrem de dificil din punct de vedere epidemiologic pentru întreaga ţară şi poate constitui un punct de pornire pentru acţiuni similare la nivel naţional”, au explicat reprezentanţii CNCAV.
Citește și: Dan Barna anunță: USR va deveni un partid de opoziție