Dan Barna anunță: USR va deveni un partid de opoziție

„Decizia celor de la PNL înţelegem că a fost de a continua împreună cu PSD”

Dan Barna (USR PLUS), captură video

Fostul lider USR PLUS, Dan Barna, a vorbit, în cursul serii trecute, despre planurile pe care le are partidul său, în următoarea perioadă. În opinia acestuia, nu există loc de interpretări, atunci când vorbim despre poziția pe care o va adopta USR. Aceștia vor deveni un partid de opoziție, cu toate că, până de curând, s-au aflat la guvernare alături de PNL și UDMR. Acesta a dat de înțeles că partidul nu ar fi vrut o astfel de variantă, însă nu are de ales, în condițiile de față.

Dan Barna, convins că PNL avea „cărțile făcute” deja de ceva vreme

Acesta a fost întrebat despre viitorul USR de-a „centru-dreapta” PNL, întrebare la care Dan Barna a răspuns tranșant, sugerând că PNL nu prea a lăsat cale de discuție cu USR, în momentul în care a ales să accepte sprijinul celor de la PSD pentru învestirea guvernului condus de Nicolae Ciucă. „Da, a fost o comunicare cât se poate de formală din partea preşedintelui PNL transmisă preşedintelui nostru, domnul Dacian Cioloş, prin care ne-a spus că a obţinut sprijinul PSD-ului pentru a trece guvernul prin Parlament”, a spus Dan Barna, pentru Digi24.

Mai mult, acesta și-a recunoscut neputința, afirmând că USR nu mai are ce să facă, de vreme ce PNL, alături de PSD și UDMR, pare să aibă numărul necesar de voturi în Parlament pentru a-și trece guvernul de filtre.

„În realitate, în toată această criză, au realizat două variante: fie PNL continuă şi se trece la USL 2.0, fie se continua cu USR şi se refăcea coaliţia. Decizia celor de la PNL înţelegem că a fost de a continua împreună cu PSD, o colaborare şi o suţinere care exista deja de o lună şi jumătate, ne amintim toată susţinerea explicită de la moţiunile de cenzură. USR va intra în opoziţie în acest moment, acest lucru este foarte clar, sau suntem deja în opoziţie după comunicările făcute astăzi. Vom fi un partid de opoziţie, care în mod responsabil va susţine proiectele importante şi reformele de care România are nevoie şi care se află pe agenda USR”, a mai spus Dan Barna.

Citește și: Premierul desemnat invită partidele să îl susțină

Articolul precedentSpitalele din Timișoara riscă să rămână fără căldură
Articolul următorInstalația de oxigen a Spitalului Cărbunești a cedat. Declarațiile lui Raed Arafat
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.