Premierul Florin Cîțu s-a arătat deranjat de faptul că numele său a fost asociat de cele două dosare ce se află în atenția Direcției Naționale Anticorupție, ce sunt „in rem”, ce vizează fapta și nu persoana. Este vorba de dosarul în care se anchetează modalitatea de achiziție a vaccinurilor anti-Covid, de la începutul perioadei în care acestea au fost disponibile și până în prezent, respectiv un dosar întocmit în urma unei plângeri penale făcute de Comunitatea Declic împotriva lui Cîțu și a consilierei acestuia, Mioara Costin.
Achiziția vaccinurilor anti-Covid, sub atenția DNA
„Nu pot să comentez. Şi aici am văzut, haideţi să încheiem şi această discuţie cu cele două… înţeleg că sunt două. Sunt in rem, ceea ce arată foarte clar că justiţia funcţionează. Oamenii aceia când primesc o informaţie care este pe formă corectă, încep o cercetare; dar este pe faptă, nu pe persoană. Ceea ce mi se pare mie mizerabil şi revoltător este să asociezi persoana mea cu aceste procese, în acest moment, pentru că este vorba doar despre faptă şi nu are nicio legătură cu persoana”, a declarat premierul în cadrul briefingului de presă de după ședința de guvern de miercuri.
De altfel, acesta a precizat nu doar că nu are nicio informație cu privire la cele două dosare, dar nici nu ar avea vreo treabă cu acestea. „Trebuie să remarc şi coincidenţa apariţiei acestor informaţii cu câteva zile înainte de Congresul PNL. Înţeleg frustrarea unora, înţeleg că se ţin de funcţii, înţeleg toate aceste lucruri. Eu mă voi concentra în continuare pe actul de guvernare, pentru că vedeţi că avem multe lucruri de făcut. Chiar şi astăzi am avut această ordonanţă pentru oamenii care vor suferi de pe urma acestui faliment al City Insurance. Urmează celelalte ordonanţe, pentru preţurile care au crescut la energie şi aşa mai departe. Deci voi continua să-mi fac treaba la guvern, ignorând atacurile politice de orice fel”, a mai precizat premierul Cîțu.
Reamintim că în prima jumătate a lunii august, de numele lui Florin Cîțu erau legate două incidente care au avut loc în SUA. Unul cu referire la conducerea sub influența alcoolului/alte substanțe, la finalul anului 2001, pentru care a efectuat două zile de închisoare și a plătit o amendă usturătoare, iar celălalt, cu privire la dosarul civil care a fost deschis de o firmă de recuperare a creanțelor, pentru aproape 10.000 de dolari, credit și cheltuieli de recuperare ale acestuia.