Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Duminică a avut loc o nouă serie de așa-zise negocieri între federațiile sindicale din Învățământ și reprezentanții Guvernului, discuții care nu au dus la concluzii fericite, astfel încât greva generală anunțată începând de astăzi să fie pusă pe pauză.

Pe de o parte, reprezentanții Guvernului, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, fac apel la dialog și atenționează că mișcările de protest îi vor afecta pe elevi, promițând soluții, în timp ce pe de altă parte, sindicaliștii atrag atenția că revendicările nu sunt o noutate, iar dacă se dorea într-adevăr a fi găsită o cale de mijloc, totul se putea rezolva.

Ieri, după întâlnirea cu sindicaliștii, premierul Ciucă a transmis în spațiul public că există deschidere, că sunt soluții pe termen lung și mediu, admițând că „problemele profesorilor sunt reale și orice revendicare rezonabilă poate fi rezolvată”. Firește, „Guvernul face eforturi pentru a găsi soluțiile cele mai bune atât pentru ei, cât și pentru toți românii”, se mai arată în postarea de pe Facebook, însă totul necesită timp, iar cei care au de suferit acum sunt elevii, atrăgea atenția acesta:

Am stabilit astăzi împreună cu sindicatele câteva direcții și măsuri, care arată buna noastră credință și eforturile sincere pe care le depunem pentru îmbunătățirea condițiilor salariale, și nu numai, din sistemul de învățământ românesc.

Problemele discutate astăzi se vor rezolva, în primul rând, prin noua lege a salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie. După dialogul cu partenerii sociali, proiectul va fi înaintat Parlamentului la 1 septembrie. De asemenea, au fost propuse stimulente financiare pentru debutanți și pentru cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate.
Guvernul își menține angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus în Anexa 8, din completarea aplicării Legii 153 a salarizării 153/2017. Măsura va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați prevăzute în Anexa 8
Există un interes major pentru educație din partea Guvernului și al Coaliției. Reformele trebuie să continue. Proiectul România Educată este un exemplu al angajamentului nostru pentru realizarea unui sistem de educație performant pentru toate părțile implicate: profesori, părinți, elevi.

Dialogul este întotdeauna calea. De aceea, am invitat sindicatele la discuții. Le transmit profesorilor că suntem pe un teren al deschiderii și empatiei. Eu nu vad alta soluție, decât cea a dialogului, până ce avem o rezolvare.
Reiterez disponibilitatea mea și a miniștrilor de resort de a sta față în față cu sindicatele oricând, oriunde, oricât. Din punctul meu de vedere o grevă generală se declanșează în lipsa dialogului și a rezolvării problemelor.

Singurii care au de pierdut dacă greva se declanșează, în ciuda dorinței noastre de dialog și negociere, sunt părinții și elevii, care de mâine sunt într-o situație extrem de dificilă.
Urmează examenul de capacitate și bacalaureatul. Cu aceste lucruri nu avem voie să ne jucăm
”.

De altfel, și ministrul Muncii, Marius Budăi, avea aproximativ aceeași retorică zilele trecute, arătându-se îngrijorat de elevi, însă preşedintele Federaţiei sindicatelor din educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a atras atenția aseară, într-o intervenție la B1 TV, că problemele sunt cunoscute din decembrie, însă de fiecare dată „prioritățile erau altele”.

„Nu s-au deranjat câtuşi de puţin, priorităţile erau altele. Aşa că responsabilitatea le revine în totalitate. Nu este vina noastră că s-a ajuns la aşa ceva. Au avut numeroase semnale. Mesaje de genul că taman acum, taman când se schimbă Guvernul. (…)

Păi, fără supărare, acţiunile sindicale nu sunt planificate de colegii noştri în funcţie de programul Guvernului. Sau nu putem merge pe ideea că am fi responsabili, pesemne, dacă am face greva sâmbăta, duminica, dacă se poate, în vacanţe, sau acţiunile noastre de protest să fie orientate pe undeva prin parcuri, pe la periferie, să nu deranjăm pe nimeni!

Pesemne că atunci totul ar fi în regulă, noi, dascălii, am redeveni şi noi părinţi responsabili şi ei ar avea o apreciere extraordinară pentru noi. Haideţi să fim rezonabili!”, a spus liderul sindical pentru sursa citată.

Articolul precedentApa potabilă va fi sistată în mai multe zone din municipiul Constanța, Mamaia și Năvodari
Articolul următorRareș Bogdan: „PNL e pregătit în continuare să își asume conducerea Guvernului”