Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Din ce în ce mai mulți români vor să fie informați în legătură cu veganismul, reciclarea şi energia solară.

Aceste căutări dovedesc faptul că românii devin mai atenți la subiectele legate de mediu şi ecologie.

Statistica a fost publicată ieri, 21 aprilie, de o companie americană de tehnologie.

În perioada ianuarie – aprilie 2022, veganismul, reciclarea şi energia solară au fost cuvintele cheie căutate pe Google

Această clasificare a fost realizată pentru a marca Ziua Pământului, zi sărbătorită, la nivel mondial, în data de 22 aprilie.

Potrivit Radio Eco Natura, în primele patru luni ale acestui an, veganismul a fost unul dintre subiectele care au generat cel mai mare interes în căutările pe Google, în Germania, Ungaria, Irlanda, Elveţia şi Marea Britanie.

De altfel, această temă a fost numărul 1 în căutările pe teme de ecologie, iar în 19 dintre cele 20 de ţări analizate, printre care şi România, a fost în Top 10.

Ierarhia cuprinde şi căutarea „Maşină electrică”, unul dintre subiectele de vârf în 18 dintre cele 20 de ţări incluse în analiză

În același timp, „energie solară” a fost între primele două căutări în Turcia, Spania, Africa de Sud, România, Portugalia, Franţa şi Polonia, în special în ţări cu un climat mai cald.

Conform G4 Media, în topul celor mai căutate subiecte legate de mediu şi ecologie în România, în perioada ianuarie – aprilie 2022 se află, în ordine: energie solară, veganism, reciclare, poluare, maşină electrică, energie eoliană, sustenabilitate, turbină eoliană, energie regenerabilă şi bunuri folosite.

În ceea ce priveşte căutările eco, în România, cea mai mare creştere a avut-o „turismul responsabil”, urmat de „deşeuri biodegradabile”, „minimizarea deşeurilor”, „tratamentul deşeurilor”, „securitatea apei”, „eco-anxietate”.

Articolul precedentSUA se pregătesc să primească refugiați ucraineni
Articolul următorÎnghețata care calmează tusea, preparată în premieră la Galați
Jurnalist full-time / Pesimist part-time