Captură video

Nici bine nu și-a preluat mandatul noul ministrul al Sănătății, că președintele PSD a stabilit deja ceea ce ar trebui să facă Ioana Mihăilă – în opinia social democraților, și asta cât mai urgent.

În cadrul unei conferințe de presă, Marcel Ciolacu a făcut referire la cinci puncte extrem de arzătoare în această perioadă.

În ceea ce o privește pe Ioana Mihăilă, aceasta a explicat public că, pe lângă gestionarea pandemiei, are trei priorităţi clare: atragerea şi utilizarea de fonduri europene pentru reforme şi investiţii în sănătate, creşterea accesului la servicii medicale de bază şi reforma managementului spitalelor şi a direcțiilor de sănătate publică, prin concursuri corecte.

Ciolacu consideră însă că alte ar fi prioritățile din Ministerul Sănătății, în acest moment. „În opinia PSD, sunt 5 urgențe pentru noul ministru: să obțină rapid o rectificare a bugetului MS pentru a obține rapid finanțare pentru secțiile ATI, Casa de Asigurări de Sănătate trebuie să deconteze rapid cheltuielile spitalelor, să pregătească rapid, împreună cu ministrul Educației, redeschiderea școlilor, să elimine prostia cu închiderea magazinelor la ora 18.00 și să vină rapid cu un calendar de revenire la normalitate, de ridicare treptată a restricțiilor”, a atras atenția președintele PSD.

Pe de altă parte, Ciolacu a făcut referire și la câteva priorități pentru premierul Florin Cîțu, care la rândul său ar avea ceva de reparat după plecarea lui Vlad Voiculescu. Președintele PSD a rămas ferm pe poziția sa: demiterea lui Voiculescu a fost o idee proastă, dar era bună dacă se producea imediat după moțiunea înaintată de social democrați.

România a fost singura țară care a rămas fără ministru al Sănătății în plină pandemie, când spitalele și secțiile ATI au rămas fără bani. Toate aceste costuri au fost plătite de către români și de companiile economice din România. A fost, de fapt, o criză de pubertate politică. Am avut de-a face cu niște partide politice imature care și-au pus interesele mai presus de interesele românilor. …

Voiculescu ar fi trebuit schimbat de la prima moțiune a PSD, nu să se ajungă la acest scandal. Românii au plătit cu viața ca să se ajungă la această demitere. E obligatoriu ca premierul să repare urgent tot ce a făcut Voiculescu”, a mai spus Ciolacu.

Articolul precedentMerkel pune la îndoială vaccinurile produse de Rusia și China
Articolul următorDominic Fritz elimină surplusul de cabluri fără scandal și „fără spectacol”. Se aude până în Sectorul 1?