Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a făcut o razie prin sectorul pe care îl administrează, iar astăzi, mai mult ca de obicei a atras atenția asupra necesității unui mediu curat, ecologic, care cu mândrie și bucurie să poată fi lăsat „moștenire” generațiilor viitoare. Pe 22 aprilie, de Ziua Pământului, un teren „ascuns” sub maldăre de gunoaie, uitate acolo de când lumea, a văzut lumina soarelui.
„De Ziua Pământului, trebuie să conștientizăm că toți suntem responsabili când vine vorba de protecția și menținerea unui mediu curat, pe care să-l lăsăm moștenire generațiilor viitoare. În calitate de primar al Sectorului 5 mi-am luat angajamentul de a conduce această luptă împotriva poluării și a celor care o produc”, a transmis edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Dar pentru ca aceste lucruri să se poată întâmpla este nevoie de sprijinul tuturor, nu doar al celor din administrația locală, ci și a cetățenilor. Chiar dacă unii mai au de învățat ce înseamnă respectul față de mediu, dar mai ales față de semeni.
În periplul său, după ce a dat directive pentru desființarea unui „fief al consumatorilor de droguri”, aflat în zona străzii Radu Constantin, ecologizarea acesteia, dar și cu privire la recondiționarea căilor de acces în blocuri, primarul Piedone și-a găsit și consilieri voluntari din rândul locuitorilor. Este vorba de câteva doamne, care se îngrijesc de grădinile de flori de la bloc. „Vă fac consilieri voluntari. De astăzi vă numesc responsabili pe această grădină. Eu vă aduc materia primă, voi o îngrijiți. Și poate de Paște ne întânim aici și ciocnim un ou”, le-a spus Piedone „grădinăreselor de ocazie” .
Încă din campania electorală, Cristian Popescu Piedone a precizat că își dorește aducerea Sectorului 5 de la nivelul de „comună” la cel de parte dintr-o capitală europeană.
De Ziua Pământului trebuie să ne gândim la un viitor mai bun pentru planeta noastă (Video)