Discuțiile se amplifică în jurul Planului Național de Redresare și Reziliență, acest „Moș Crăciun” în care toată lumea își pune speranțe: cetățenii că vor avea condiții decente de trai, politicienii că vor câștiga capital electoral. Abia ce s-a „întors” PNRR de la Bruxelles, unde României i s-a sugerat să mai umble pe ici pe colo la propuneri și proiecte, că fiecare pare a avea ceva de spus.

Parte din coaliția de guvernare încearcă să explice că nu e nimic grav și ireparabil, iar banii prin PNRR vor ajunge cu siguranță în țară, în timp ce opoziția avertizează că nu ne permitem să pierdem și ce visăm din cauză că au fost ceva „calcule” greșite la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Unul dintre cei care avertizează că România are sabia deasupra capului este chiar un europarlamentar, Mihai Tudose pe numele său, fost PSD, fost Pro România, actualmente din nou PSD. Acesta crede că există riscul ca România să rămână mult în urma celorlalte țări europene în ceea ce privește accesarea fondurilor și explică, pe puncte, unde s-a greșit.

Finalul analizei lui Tudose este previzibil. Europarlamentarul consideră că ministrul Cristian Ghinea ar trebui să plece din fruntea ministerului, pentru că PNRR a fost întocmit fără substanță și, pe alocuri, nu ar avea nicio legătură cu scopul văzut la nivelul Uniunii Europene, respectiv un ajutor dat statelor membre după pandemia Covid 19.

Marele Plan sau cum “Cîţu plus Ghinea = minus creier” pune cruce fondurilor europene!
România riscă să piardă masiv bani europeni din cauza incompetenţei guvernamentale. Am avertizat, de acum câteva luni, făcând comparaţie cu ritmul altor guverne din UE, că se va ajunge în criză de timp pentru depunerea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) la Bruxelles. Uite că documentul trimis Comisiei Europene a fost întors la Bucureşti pentru modificări. În vreme ce Barna şi Ghinea se încurcă penibil în declaraţii, preşedintele Iohannis e nevoit să convoace, în disperare de cauză, o reuniune cu (i)responsabilii pentru PNRR, luni – cu patru zile înainte de termenul limită, care e vinerea viitoare.

Poate că-l va întreba preşedintele pe Ghinea ce legătură e între vizita lui de săptămâna trecută la Bruxelles şi apelul din ziua imediat următoare al Comisiei Europene ca statele membre să se concentreze mai mult pe calitatea planurilor de relansare. Poate că-l va întreba pe ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi despre punctele slabe identificate de Comisie în documentaţia depusă de guvern. Barna a scăpat porumbelul tăierii finanţării UE pentru irigaţii, dar sunt probleme mari şi cu proiectele depuse pentru transport şi sănătate. Adică exact unde ne doare mai tare: la infrastructura rutieră şi sistemul medical. Nu în ultimul rând, poate-l va întreba şeful statului pe Ghinea de ce România va livra la Bruxelles o variantă aşa-zis consolidată a PNRR, abia la mijloc de mai. De ce am ajuns iar codaşii Europei?
Iată de ce:
Abordarea fondurilor europene la nivel european presupune în primul rând logică

  • Ce riscăm noi ca țară și cetățenii României, din cauza incompetenței guvernanților:
  • PNRR nu este corelat cu finanțările din celelalte fonduri europene – fiind o condiție impusă, riscăm un blocaj al tuturor fondurilor europene, ceea ce în primă instanță va însemna 2021 și 2022 ani pierduți.
  • Fondul pentru Tranziție Justă (4,4 miliarde Euro) dedicat în principal regiunilor miniere se află de asemenea în blocaj, nefiind finalizate planurile teritoriale pentru tranziție justă.
  • Fondul pentru Modernizare (6,7 miliarde euro) se află și el în blocaj: ministerul energiei ar fi trebuit să lanseze până acum ghidurile de finanțare, astfel încât până pe 1 iunie 2021 să transmită la Bruxelles proiectele. Din nou, anul 2021 este pierdut, următorul termen de depunere a proiectelor fiind noiembrie 2021.
    Ghinea, fii onest şi recunoaşte public ce ţi-a spus Comisia Europeană despre capacitatea administrativă a structurilor din subordinea ta şi despre bazaconiile pe care le-ai propus pe post de reformă a pensiilor! Că banii UE vin numai sub garanţia unor reforme. Briliantule, ia exemplul „diamantului” Vlad Voiculescu şi du-te!
    ”, scrie Mihai Tudose pe Facebook.
Articolul precedentRAJA S.A. a lansat aplicația „MyRaja”
Articolul următor„Ziua Pământului”, în Sectorul 5