Sursa Foto: Facebook

Vicepremierul Dan Barna a vorbit aseară la TVR1, citat de Știri pe Surse, despre realitatea din spatele promisiunilor Planului Național de Redresare și Reziliență. Cel puțin despre o parte, recunoscând că nu toate proiectele propuse de ministrul Cristian Ghinea au fost acceptate ca fiind fezabile pentru finanțare de către Comisia Europeană la Bruxelles.

Dan Barna nu a punctat momentan decât pe partea de irigații, probabil adevărul despre PNRR urmând a fi dezvăluit abia când nu vor mai putea fi evitate concluziile.

Din punctul de vedere al lui Barna, la nivelul Guvernului s-ar fi știut că nu tot ceea ce va fi propus la Bruxelles va și trece, însă a fost vorba despre o strategie. Și, din ce a explicat vicepremierul USR PLUS, PNRR ar fi ca un brad de Crăciun, iar proiectele care ar urma să fie finanțate ar reprezenta beteală, globuri sau instalații luminoase. Împachetăm totul frumos, dar…

Avem observatii ale Comisiei Europene pe mai multe paliere. La jumătatea lunii mai vom avea o formă consolidată care să fie prezentată.Noi am mers cu (cereri de) 40 de miliarde, ştiind că vor fi bucăţi pe care Comisia va solicita să fie modificate sau reduse şi atunci am mers cu o propunere de supracontractare tocmai ca să avem din ce tăia. Toate statele fac asta, toată lumea vrea să pună ca în pomul de Crăciun.

În discuțiile și negocierile din coaliție am căzut de acord asupra unei forme de propunere cu care Cristian Ghinea a fost la Bruxelles. Unele teme au fost acceptate, despre alte teme Comisia Europeană a spus că „sunt necesare dar nu vă dăm bani pentru ele”. De exemplu, irigatii”, a declarat vicepremierul.

Articolul precedentPAUR, continuă cooptarea de membrii de la Putere
Articolul următorMerkel pune la îndoială vaccinurile produse de Rusia și China