Sursa foto: Spotmedia.ro

Germania a decis să sprijine Ucraina, motiv pentru care va pune la dispoziție Kievului un spital de companie complet echipat și va asigura, de asemenea, instruirea personalului.

Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a precizat că livrarea de arme Ucrainei nu ar duce la o dezamorsare a crizei, din contră, ar agrava situația deja existentă.

„Pot înţelege dorinţa de a sprijini Ucraina, şi este exact ceea ce facem deja”, a mai declarat Lambrecht, relatează Digi24.

Rusia a mobilizat peste 120.000 de soldați la granițele Ucrainei

Mai mult, costul spitalului de campanie este de 5,3 milioane de euro și va fi livrat în luna februarie, acesta fiind deja echipat cu aparate de asistență respiratorie. „Suntem, aşadar, alături de Kiev. Acum trebuie să facem tot ceea ce ne stă în puteri pentru a dezamorsa criza”, a mai spus ministrul german al Apărării.

Totodată, șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a precizat că livrarea de arme nu „va înclina balanța militară”, iar pentru ieșirea dintr-un conflict e nevoie de dialog. Și cancelarul Olaf Scholz a menționat faptul că Germania nu va livra arme letale în zonele de conflict.

Reamintim că vineri, 21 ianuarie, secretarul american de stat Antony Blinken și ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-au întâlnit la Geneva. Încă de la începutul dialogului, oficialul rus a declarat că Rusia „nu se așteaptă la un progres” după aceste discuții și vrea răspunsuri clare cu privire la cererile Moscovei.

Statele Unite își mențin refuzul de a accepta astfel de concesii ce ar compromite NATO, iar amenințările SUA la adresa lui Putin nu au avut succes în a detensiona situația din estul Europei.  Mai mult decât atât, guvernul de la Kiev a anunțat că Moscova a finalizat acumularea de forțe armate și se așteaptă în orice moment la o posibilă invazie.

Unii analiști politici sunt de părere că Putin a creat amenințarea cu invazia Ucrainei doar pentru a fi la egalitate în discuțiile cu Statele Unite.

Vladimir Putin a precizat că nu își dorește o expansiune a Alianței Nord-Atlantice în Est și cere retragerea forțelor armate NATO.

Rusia, despre NATO: „Nu este un porumbel al păcii”. Promisiunea Statelor Unite și extinderea Alianței în Est

Articolul precedentGreva angajaților STB continuă și sâmbătă
Articolul următorOmul de afaceri Ioan Neculaie a fost dat în urmărire națională de Poliția Română
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.